Locul blestemat de pe DN1, de care se tem toţi locuitorii din Câmpina! Câţi oameni au murit în zona ”neagră” prin care toţi bucureştenii trec în drum spre munte

Drumul spre casă al multor locuitori din Câmpina trece printr-o zonă de pe DN1 care a ajuns să fie blestemată pentru prahoveni. Aici ar trebui să se afle multe cruci pe marginea drumului.

Autor: C.L.

Ultima victimă a ”locului blestemat” de pe DN1 este Andreea, o tânără de doar 17 ani, care a murit luni seară în urma unui accident rutier. Andreea se afla în maşină, alături de prietenul ei de 19 ani, care conducea în viteză şi care, la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens lovind în plin un alt autoturism. Martorii susţin că impactul a fost atât de puternic, încât motorul uneia dintre maşini a zburat pe carosabil, iar cealaltă s-a răsturnat pe câmp.

Tânăra din Câmpina a fost găsită moartă sub autoturism.

Nu este singurul accident petrecut în acea zona pe DN1, cunoscută sub numele de ”Movila vulpii”, care a îndoliat Câmpina. Locuitorii îşi aduc aminte de un alt accident care a avut loc în urmă cu patru ani, atunci cinci câmpineni găsindu-şi sfârşitul.

S-a întâmplat în septembrie 2014, când George Dumitru, un tânăr dezamăgit în dragoste, a ales să-şi pună capăt zilelor luând cu el alte vieţi. Tânărul de 28 de ani şi-a umplut maşina cu poze ale iubitei care-l părăsise şi a condus nebuneşte de la Bucureşti până în apropiere de Câmpina, unde a tras cu putere de volan şi s-a izbit de primul autoturism care  venea pe contrasens.

Era o maşină în care se aflau cinci persoane, toate murind în accident, ca şi autorul masacrului, şoferul celuilalt autoturism.

Toate cele cinci pesoane erau din Câmpina. Autoturismul era condus de Robert Salvatore Gherghelaş, care avea 44 de ani, era mecanic în Câmpina, era căsătorit şi tatăl unui copil. Robert Gherghelaş era în maşină cu prietenul său, Florin Cioroba, în vârstă de 44 de ani, şi cu fiul cel mic al acestuia, Eduard, în vârstă de 11 ani.

În autoturism se mai aflau femeia cu care Florin Cioroba urma să se căsătorească- Nicoleta Vasilica Mocanu, de 38 de ani, şi una dintre fiicele acesteia, Elena Iuliana Buldan, în vârstă de 19 ani.
 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Maria Grapini, implicată într-un accident rutier! "Taxiul a fost facut zob"

Prima apariţie a lui Ionuţ Dolănescu după ce s-a scris că a murit într-un accident rutier! Cântăreţul de muzică populară îşi salută din SUA prietenii!

Tragedie uluitoare sub ochii echipei Exatlon! Un pilot şi-a pierdut viaţa după ce şi-a înscenat un accident de motocicletă pentru a-şi cere iubita în căsătorie!

Cum să cucerești zodiile: Nativii taur adoră complimentele

Veste de ultimă oră despre FLORIN SALAM! Anunțul făcut chiar de fiul manelistului

BOMBĂ! Motivul REAL pentru care Ion Țiriac NU a vrut să vină la nunta Simonei Halep. A făcut SCANDAL imens

ACEST MEDICAMENT ESTE CANCERIGEN. Mulți români îl folosesc. Pfizer l-a retras de urgență

Șumudică i-a dat daună totală lui Petrescu! A dezvăluit porecla rușinoasă primită de la jucători

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies