Locuri de poveste, povești cu tâlc și bucate gustoase într-o nouă ediție „ROventura”, sâmbătă, începând cu ora 15.00, la Kanal D!

Autor: Cristina Ionela

„ROventura” ajunge săptămâna aceasta la Mălini, pe urmele unora dintre cele mai bune bucate tradiționale din Bucovina, dar și a unor locuri de poveste, rupte parcă din cărțile poștale pe care le trimiteau bunicii noștri.

Colțul de Rai de la poalele munților Stănișoarei ascunde comori neștiute decât de iubitorii de liniște și de frumos. O destinație perfectă pentru toate anotimpurile, frumoasa zonă din Bucovina are frumusețea ei și turiștii vin pentru liniște.

Gurmanzii, îndeosebi, dar nu numai ei, abia așteaptă s-ajungă în aceste zone de poveste, renumite pentru bucatele tradiționale, pregătite după rețetele bunicilor noștri.

Stațiunea Mălini este recunoscută pentru zona de agrement, un loc care este deja cunoscut și căutat de tot mai multă lume. În zonă este o pârtie de schi pentru iubitorii sporturilor de iarnă, dar și un parc unde amatorii de adrenalină se pot da cu tiroliana. Chiar dacă în munții Stanisoarei s-a turnat celebrul film Baltagul, la Crucea Talienilor, esența stațiunii Mălini rămâne bucătăria tradițională. Călătorii ce poposesc în Mălini găsesc pensiuni pitorești, tradiționale care să le aducă în minte imagini ale copilăriei de mult trecute.

George Mihai și Andreea Străvoiu au poposit și ei într-o astfel de pensiune pentru a gusta bucate bogate, gustoase și generoase.

Citeste si: De ce a murit Adrian Rădulescu? Ce i-au găsit medicii în trup- bzi.ro

Sâmbătă, începând cu ora 15:00, George Mihai și Andreea Străvoiu vă vor purta prin locuri de basm și vă vor arata bucate de poveste, într-o nouă ediție „ROventura”, la Kanal D.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Geta Sterp vrea să se înscrie la Survivor, în următorul sezon! Culiță, încântat de intenția surorii sale: "Poate a treia oară e cu noroc pentru familia noastră!"

Horoscop săptămânal, 2 – 8 august 2021. Nativii din zodia Gemeni se bucură de succes la locul de muncă

Horoscopul zilei, 1 august 2021. O zodie primește vești bune legate de bani

Horoscop Zilnic Duminică 1 August 2021: LEUL va fi pus în situații stresante încă de la primele ore ale dimineții, iar VĂRSĂTORII nu pot accepta faptul că sunt momente în viață...

S-a deschis focul la granița României! Armata a intervenit imediat

CUTREMUR ÎN SHOWBIZ! Cu cine a fost prins Cătălin Botezatu în ipostaze INTIME! De aceea a fost dat afară de la Kanal D!

Jador a fost la un pas de moarte! Doar norocul l-a scăpat. „El plângea...”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies