
După ce s-a ales cu mașina incendiată de către o femeie geloasă, Loredana Chivu trebuie se prezinte la tribunal în intervalul următor, pentru alte cauze. Săptămâna trecută, vineri, în comuna Bizighești, mașina de lux a Loredanei, evaluată la 90000 de euro, a fost incendiată de o tânără de 25 de ani, care ulterior a fost plasată în arest la domiciliu, până la finalizarea cercetărilor.
” În urma cercetărilor efectuate, la data de 9 mai, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au identificat o tânără de 25 de ani, din comuna Străoane, principala bănuită de săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, faptă prev. și ped, de art. 253 alin.4 C. pen. În cauză s-a procedat la reținerea pentru 24 de ore a tinerei, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Vrancea, iar ulterior Judecătoria Focșani a dispus față de tânăra de 25 de ani, măsura arestului la domiciliu”, se arată în comunicatul poliției, citat de Monitorul de Vrancea.
În momentul în care tribunalele vor începe să judece din nou spețele aflate pe rol, Loredana Chivu trebuie să se prezinte pentru a-și susține punctul de vedere în câteva procese pe care ea le-a intentat poliției, solicitând amânarea amenzilor primite în trafic. De exemplu, pe 9 aprilie anul curent, Judecătoria Brezoi a amânat pe motiv de stare de urgență solicitarea Loedanei, care dorea anularea amenzii primită pe 2 septembrie 2019.
În 2016, Loredana Chivu a trebuit să achite suma de 4000 de lei primăriei din satul natal, Lungulețu, pentru a evita să facă 220 de ore muncă în folosul comunității, după ce autoritățile au dezvăluit că vedeta are mai multe amenzi neachitate strânse la dosar.