
kanald.ro
Vedete
Fiica Stelei Popescu a fost dată în judecată de către o firmă din domeniul imobiliarelor.
Fiica Stelei Popescu a fost dată în judecată la sfârșitul anului trecut. Pe 10 decembrie 2019, la Judecătoria Sectorului 2 București, o firmă imobiliară, în calitate de reclamant, a chemat-o în instanță pe Doina Maximilan, ca pârât, într-un dosar al cărui obiect este "pretenții". Primul termen al procesului a fost stabilit pentru 22 aprilie 2020.( vezi ce s-a întâmplat cu mormântul Stelei Popescu)
Citeste si: Alexandru Arșinel, declaratii sfasietoare la doi ani de la moartea Stelei Popescu
Citeste si: Alexandru Arşinel se retrage din teatru! Decizia lui, surprinzătoare pentru lumea artistică
Din cauza pandemiei de coronavirus, termenul a fost amânat și reprogramat pentru 1 iulie 2020.
WOWbiz.ro a dezvăluit recent că fiica Stelei Popescu a renunţat la moştenirea artistică a actriţei care a decedat pe 23 noiembrie 2017, la 81 de ani. Stela Popescu a fost măritată cu umoristul Puiu Maximilian, cei doi înfiind o nepoată a acestuia. "Noi nu am vrut să avem copii, dar am înfiat o nepoată de-a soţului meu, Doina Maximilian”, mărturisea Stela Popescu.
Doina Maximilian, care a ocupat şi funcţia de conferenţiar universitar doctor la UNATC- Facultatea de Film, s-a ocupat, alături de Stela Popescu, de Asociaţia Puiu Maximilian, cea prin care se derulau diverse evenimente artistice, în memoria soţului Stelei Popescu.
Pe 8 mai 2019, Judecătoria Sectorului 2 a decis: “Admite cererea formulată de lichidatorul Cabinet Individual de Insolvenţă DRAHENBERG DUMITRU, pentru Asociaţia PUIU MAXIMILIAN. Constată definitiv aprobat bilanţul de lichidare de la data de 29.11.2018 privind Asociaţia PUIU MAXIMILIAN. Constată că lichidatorul este descărcat de obligaţiile asumate. Dispune eliberarea actului constatator al descărcării lichidatorului de obligaţiile asumate. Dispune radierea Asociaţiei PUIU MAXIMILIAN din Registrul Special al Asociaţiilor si Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Sector 2 Bucureşti. Cu drept numai de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei care au lipsit, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 08.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”
În 2018, Doina Maximilian a radiat şi firma Busu Star SRL, ce activa în domeniul „activităţi de creaţie artistică”, prin care se încasau drepturile de autor de pe urma lui Puiu Maximilian şi ale Stelei Popescu. Radierea înseamnă că firma nu va mai exista, practic va ieşi din evidenţele Registrului Comerţului. Pentru a parafa radierea, Doina Maximilian a trebuit să stingă şi datoriile firmei, care nu erau mari, de doar 847 de lei. „De când a murit Stela e o altă existenţă pentru mine, e totul mult mai apăsător. Am fost ca şi copilul ei, ea e o parte din mine. I-am făcut pomana alături de familie şi de cei apropiaţi”, spunea Doina Maximilian la câteva luni după moartea mamei sale adoptive.