
kanald.ro
Elon Musk
Vedete
Instanța a decis! Fiul lui Elon Musk a primit acordul pentru a-și schimba numele.
Fiul lui Elon Musk a primit cea mai bună veste, recent, asta pentru că adolescentul, în vârstă de 18 ani, a înaintat o cerere oficială, cu ceva timp în urmă, prin care a solicitat Curții Superioare din California să i se permită să renunțe la numele de familie și să-și schimbe genul din masculin în feminin.
De asemenea, la scurt timp, tânărul a făcut și o serie de declarații despre reușita sa, mărturisind că nu dorește să mai aibă vreo legătură cu părintele său celebru, Elon Musk.
Xavier Alexander va deveni curând Vivian Jenna Wilson și va putea să-și schimbe și certificatul de naștere în cel mai scurt timp. Fostul Xavier a ales să ia numele de familie al mamei sale și să scape definitiv de numele de familie al celebrului tată, respectiv Musk.
Citeste si: Mama lui Elon Musk, secretul longevității sale! Maye Musk este într-o formă de invidiat la 74 de ani
De asemenea, cererile pentru schimbarea numelui și a genului au fost depuse în luna aprilie a acestui an, la scurt timp după ce Vivian a împlinit vârsta majoratului. De precizat este că, fostul Xavier a declarat în documentale înaintate instanței că nu mai locuiește cu tatăl său, dar nici nu își mai dorește să aibă vreo legătură cu acesta.
„Nu mai locuiesc cu tatăl meu biologic și nici nu mai doresc să am vreo legătură cu el în vreun fel sau vreo formă”, a subliniat Vivian.
Totodată, mama lui Vivian și-a exprimat public acordul față de alegerea fiicei sale, declarând în mediul online că este tare mândră de reușita adolescentei.
Citeste si: De ce boală suferă Elon Musk? Simptomele sunt extrem de ciudate: „Simulez că sunt uman”
De precizat este că, Vivian a răspuns, la rândul său, spunând pe internet: „Și eu sunt mândră de mine”.
Elon Musk