
kanald.ro
Radu, Cristina și Bogdan
Vedete
Radu nu pare deloc fericit de intrarea în „Casa Iubirii” a noului concurent, Bogdan.
Intrarea lui Bogdan în emisiunea „Casa Iubirii” i-a pus pe jar pe ceilalți concurenți, în special pe Radu, care nu pare deloc fericit de venirea noului său coleg. „Veteranul” competiției matrimoniale s-a întristat atunci când a aflat că Bogdan a intrat în emisiune pentru fosta lui iubită, Cristina. Ce a avut de spus concurentul despre o posibilă relație între fosta lui parteneră și bărbatul ce tocmai a declarat că o place?
Radu și Cristina au format unul dintre cele mai susținute cupluri din emisiunea „Casa Iubirii”, însă neînțelegerile apărute între ei de-a lungul relației i-au determinat să pună capăt legăturii lor amoroase. Deși au încercat să revină la sentimente mai bune, cei doi concurenți ai emisiunii matrimoniale nu au reușit să ajungă la un numitor comun, ba dimpotrivă, de fiecare dată aveau ceva să își reproșeze unul altuia.
Apariția celui mai nou concurent din emisiunea matrimonială l-a pus pe gânduri pe Radu, căci Bogdan a susținut că a intrat în „Casa Iubirii” pentru a o cunoaște pe Cristina. Fostul iubit al concurentei nu a părut deloc fericit de lucrurile pe care le-a spus noul său coleg, dar nici de reacția Cristinei, care pare foarte entuziasmată de Bogdan.
În ediția trecută a emisiunii „Casa Iubirii”, Radu a declarat că nu mai are de gând să pună la suflet toate lucrurile pe care le spune și le face fosta lui iubită, mărturisind că, dacă ea chiar își dorește să intre într-o cunoaștere cu Bogdan, el va încerca
să se împace cu ideea.„Să fie bucuroasă! Am decis să nu mă mai atac la fiecare lucru pe care îl face ea pentru că mă gândesc că poate să-l facă și pentru că își dorește, poate că simte, poate că-i place, poate chiar își dorește să intre într-o nouă cunoaștere. Și i-am ascultat și sfatul Mihaelei, pentru că am avut o discuție cu ea zilele trecute, în care mi-a demonstrat și mi-a spus că se poate să treci peste și să încerci sa te împaci cu ideea.
Radu
După intrarea lui în „Casa Iubirii”, Bogdan a făcut un gest surprinzător față de Cristina, oferindu-i un trandafir alb, diferit de cei pe care i-a pregătit pentru celelalte fete, arătându-i că o place și că vrea să o cucerească.
Radu s-a arătat foarte deranjat de gesturile fostei sale partenere și a mărturisit că nu îi este ușor să o vadă pe Cristina atât de entuziasmată de intrarea noului concurent în emisiunea matrimonială.
„Mă deranjează, dar când o văd că zâmbește și are satisfacția asta pe față, nu vreau să mai arat. Pentru că mă doare, mă deranjează după tot ce a fost între noi să văd asta. E foarte deranjant”, a mai spus concurentul.