
kanald.ro
Vedete
S-a întâmplat după un concert! Luis Gabriel nu a putut să-i refuze tinerei dorința de a face poze cu el.
Luis Gabriel trece prin cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. Iubita lui, Haziran, l-a făcut tătic, iar cei doi sunt în al nouălea cer de atunci. În timp ce mama copilului său este acasă, manelistul continuă să muncească pentru ca celor doi să nu le lipsească nimic. Astfel că evenimentele private, dar și concertele sunt aproape la ordinea zilei.
De asemenea, trebuie menționat că Luis Gabriel este „vânat” de admiratoarele sale, care în ciuda faptului că știu că acesta are o relație stabilă și un copil, fac tot ce le stau în putință pentru a-i atrage atenția.
Imaginile postate de fana lui Luis Gabriel au făcut în cel mai scurt timp înconjurul internetului și au fost vizionate de o mulțime de internauți. Manelistul a fost așteptat de tânără după concert, iar pentru că s-a bucurat de atenția care i-a fost acordată, Luis Gabriel a sărutat-o cu pasiune pe obraz.
Totuși, nu este prima dată când artistul devine foarte apropiat cu admiratoarele sale.
În trecut, acesta a fost surprins pe imagini în timp ce își lua în brațe o fană.
În urmă cu ceva timp, cei doi au fost prezenți în platoul „Teo Show”, acolo unde au vorbit despre ziua în care vor deveni soț și soție. Ei bine, acest moment va veni în doar doi ani, după cum chiar ei doi au precizat.
"Suntem împreună de un an și jumătate. Iubirea a fost prea mare și nu am mai încăput doar în doi. La noi a decurs totul foarte repede, ne-am și mutat imediat împreună, am făcut și copilul, vrem să facem și nunta. Plănuim să fie peste doi ani.
"Vreau o nuntă foarte mare! Deocamdată vreau să muncesc, să îmi strâng bănuții mei, să fac o nuntă cum mi-aș dori eu, cu foarte mulți oameni, cu foarte mulți artiști", a mărturisit manelistul în emisiunea lui Teo Trandafir, în urmă cu ceva timp.