
kanald.ro
Mădălina Crețan și-a făcut același tatuaj pe care îl avea și Nosfe. Ce semnificație are?
Vedete
Mădălina Crețan și-a făcut același tatuaj pe care îl avea și Nosfe. Ce semnificație are?
Mădălina Crețan este încă sfâșiată de durere, după ce soțul său, Nosfe, a pierdut lupta cu viața. Au trecut mai bine de opt luni de când regretatul artist, în vârstă de 37 ani, a murit. În tot acest timp, soția sa, fanii, dar și prietenii săi au încercat să-i păstreze vie amintirea.
Vestea că Nosfe, pe numele său real Darius Vlad Crețan, a încetat din viață a șocat o țară întreagă, dar mai ales pe cei care l-au iubit pe artist și au fost întotdeauna alături de el.
Mădălina Crețan și Nosfe
Mădălina Crețan nu a încetat să se gândească în fiecare zi la soțul său. Pe rețelele de socializare, postează destul de des fotografii, dar și mesaje emoționante pentru regretatul artist.
Mai precis, este vorba de patru inimi desenate chiar de către fiica lor, pe care și le tatuase și Nosfe, iar acum a luat decizia să-și facă același tatuaj pe care să-l poarte cu mândrie și să îi aducă mereu aminte de acesta.
„Un tatuaj! Sau încă un tatuaj! Sau matching tattoos ca să sune cool. Toate astea pentru cei care judecă ușor. Pentru noi și pentru oamenii care înțeleg, sunt 4 inimi desenate de Iris pentru tati, câte una pentru cele mai importante persoane din viața ei: ea (pentru că am avut mereu grijă să o învățăm cât de importantă e ea pentru ea), mami, tati și maia (adică mamaia ei, care de când existăm toți 3 în viața ei a devenit mamă pentru 3 copii).
Desenul făcut de Iris, fiica lui Nosfe și a Mădălinei Crețan
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro
Povestea de dragoste dintre Nosfe și soția sa a fost una extrem de frumoasă și puternică, bazată pe respect și încredere, motiv pentru care a continuat chiar și dincolo de moarte. Mădălina Crețan a mărturisit că, deși îi simte lipsa soțului său în fiecare zi, este recunoscătoare și pentru toate lucrurile frumoase pe care le-a trăit.
„Ești tot tu! Inima mea tot plină de iubire pentru tine e. Și chiar dacă mi-e dor de tine în fiecare secundă, fac tot posibilul să fiu recunoscătoare în fiecare zi!”, este confesiunea soției lui Nosfe.