                            kanald.ro
 
        Stiri
Guvernul a redactat legea venitului minim de incluziune, care va unifica toate ajutoarele pe care le primesc acum persoanele si familiile sarace. Conform noilor reglementari, mai multe persoane vor benefica de ajutoare financiare de la stat.
 Noua lege se va aplica de la jumatatea anului 2017 sau, cel mai tarziu, de la inceputul anului 2018 si va duce la cresterea atat a cuantumului ajutoarelor sociale, cat si al numarului beneficiarilor acestuia.

Venitul minim garantat, alocatiile pentru sustinerea familiilor sarace si ajutoarele pentru incalzire, cele trei tipuri majore de programe de asistenta sociala, care se aplica acum, vor fi unificate intr-un singur act normativ, care se refera la venitul minim de incluziune, potrivit economica.net.
Potrivit calculelor Ministerului Muncii numarul de beneficiari va creste cu 34% fata de numarul de beneficiari actuali ai ajutorului social, iar ajutorul mediu acordat de stat va creste cu 58% fata de cel actual, de la 221 lei la 349 lei.