
kanald.ro
Vedete
Cântăreața Anica Ganțu, mama Liviei Taloi din ”Trăsniții”, s-a trezit din moarte clinică.
Interpreta de muzică populară Anica Ganțu, mama actriței Livia Taloi din serialul ”Trăsniții”, a fost declarată moartă la 21 de ani, la un spital din Serbia. Interpreta s-a trezit după în drum spre morgă.
Anica Ganțu a trecut printr-un moment extrem de greu în urmă cu aproape 40 de ani, după o întrerupere de sarcină. Procedura i-a provocat o hemoragie puternică, în urma căreia a intrat în moarte clinică. Medicii au chemat poliția și au trimis-o la morgă, moment în care femeia a deschis ochii și a început să se miște.
Citeste si: Lovitură cumplită pentru fiica Oanei Roman! Ce i-a făcut Marius Elisei în prima zi de școală- kfetele.ro
”Eram la un eveniment, în Serbia.
Cântăreața de muzică populară a mai trecut printr-un moment teribil, atunci când a aflat că are cancer. Femeia a luat o decizie care i-a salvat, probabil, viața: a cerut singură să-i fie făcută chimioterapie, deși se afla într-un stadiu incipient al bolii
”Acum 12 ani am avut cancer. La acel moment am fost puternică. Nu mi-a dat chimioterapie, am cerut eu. Eram în stadiul 1. Până la mine, medicul nu a mai întâlnit așa ceva. A fost mai dificil când, după chimmioterpaie, mi-am pus perucă la un eveniment.