
kanald.ro
Imagini de la locul accidentului, Gina Gogean
Evenimente
Gina Gogean este în doliu, după ce mama ei a murit într-un accident de mașină provocat chiar de sora sportivei.
O tragedie fără margini a avut loc în familia fostei gimnaste Gina Gogean. Mama sportivei și-a pierdut viața într-un mod teribil, într-un accident rutier provocat chiar de sora Ginei, care se afla la volan. Femeia, în vârstă de 72 de ani, a fost scoasă fără suflare dintre fiare, la scurt timp după impactul devastator.
Evenimentul trist a avut loc în sâmbătă, în data de 25 mai. Sora și mama Ginei Gogean se aflau în aceeași mașină și veneau dinspre Tecuci, la intrare în comuna Piscu, atunci când Maricica, sora sportivei, ar fi adormit la volan, iar autoturismul a intrat pe contrasens, izbindu-se frontal de un TIR.
„Conducătorul unui autoturism, o femeie de 49 de ani, care, probabil, a adormit la volan, a pierdut direcția de mers și a intrat într-un autotren”, a declarat Dan Cristian Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, potrivit libertatea.ro.
În urma impactului, Anica Gogean, mama Ginei Gogean și Maricica, sora gimnastei, au rămas încarcerate. Echipajele de salvare ajunse rapid la fața locului și le-au scos pe femei dintre fiare, însă pentru mama sportivei, în vârstă de 72 de ani, nu s-a mai putut face nimic, căci a decedat pe loc.
„La data de 25 mai 2024, la ora 05:21, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat telefonic, prin apel la S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că pe DN 25, la intrare în comuna Piscu dinspre comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați, ar fi avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat.
Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit faptul că o femeie în vârstă de 50 de ani, domiciliată în municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 25, având direcția de deplasare dinspre municipiul Tecuci, în zona kilometrului 46, ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară prevăzută cu semiremorcă (tir), care era condusă de un bărbat, de 34 de ani, din localitatea Roman, județul Neamț.
Imagine de la locul accidentului
Maricica, medic pediatru la Spitalul de Urgență pentru Copii Sf. Ioan din Galați, a suferit leziuni grave și fost transportată de urgență la spital, acolo unde i s-au recoltat probe biologice pentru a se stabili dacă avea sau nu alcool în sânge în momentul producerii accidentului. Sora gimnastei a împlinit 50 de ani la o zi după tragedie și se zbate acum între viață și moarte.
În ceea ce-l privește pe tatăl sportivei și al șoferiței, bărbatul era acasă, la Câmpuri, atunci când a aflat că soția sa nu mai este în viață și că fiica lui este internată, în stare gravă, în spital.
Autoritățile cercetează în continuare pentru a afla în ce condiții s-a produs tragedia, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
„După ce persoana a fost descarcerată, a fost preluată și transportată la spital în stare de inconștiență, unde după acordarea asistenței medicale de specialitate și stabilizare, îi vor fi recoltate mostre biologice, în vederea stabiliri alcoolemiei.
Bărbatul de 34 de ani deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier”, a mai transmis IPJ Galați.