
kanald.ro
Actualitate
Cu ultimele puteri, mama Georgianei, adolescenta dispărută la Năvodari, a făcut primele declarații.
În vârstă de 13 ani, Georgiana a dispărut fără urmă. E alertă în Novădari după dispariția adolescentei, iar autoritățile au cerut chiar și ajutorul oamenilor pentru a o găsi pe copilă, așa că au emis un mesaj RO-Alert, în care erau specificate semnalmentele tinerei, pentru a putea fi identificată mai ușor.
De asemenea, persoanele care pot oferi informații privind locul unde Georgiana s-ar putea afla sunt rugate să apeleze numărul special de urgență, 112, sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție, mai scrie în mesajul RO-Alert.
"Astăzi, în jurul orei 00.30 (ieri n.r.), polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a lui STANCIU COSMINA GEORGIANA, de 13 ani, din orașul Năvodari. Părinții au sesizat plecarea minorei când au revenit la domiciliu, arătând faptul că aceasta ar fi părăsit locuința în intervalul orar 19.00-24.00. De la momentul plecării s-au desfășurat activități specifice de căutare, iar investigațiile se desfășoară și la această oră (se vizionează camere de supraveghere, se fac audieri și căutări în toate zonele de interes). La
fața locului s-au deplasat și polițiști ai Serviciului Investigații Criminale. Menționăm faptul că, inițial, nu a existat acord de mediatizare al cazului, din partea familiei. Consimțământul pentru mediatizare a fost dat astăzi, în jurul orei 16.00. La data plecării, minora purta pantaloni din catifea de culoare maro, tricou de culoare albă și geacă de culoare argintie. Aceasta are 1,40 m înălțime, constituție atletică, ochi căprui, păr șaten, față ovală. Cetățenii care pot furniza informații referitoare la această persoană sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J.
La rândul său, mama Georgianei a făcut o serie de declarații sfâșietoare, cu ultimele puteri.
Mama Georgianei și-a adunat toate puterile și a făcut o serie de declarații sfâșietoare, mărturisind că o caută neîncetat pe fiica sa de 13 ani, însă poliția nu o sprijină în niciun fel.
Femeia a explicat că a mers pe străzile din Năvodari pentru a-și căuta copilul, lucru pe care l-a făcut pe cont propriu, căci oamenii legii i-au spus că mai au și alte cazuri de rezolvat.
„Când am revenit acasă, copilul meu nu era. Am încercat să o sun, telefonul este închis de aseară. Am dat o tură de bloc și am sunat la poliție. Poliția ne-a spus că mare lucru nu putem să facem, doar să le dăm detalii noi despre copii, despre unde ar putea fi, la rude, la prieteni. Și dacă o găsesc să o duc eu la sediul Poliției să-i ia declarații. Nu mi se pare normal să nu fie găsită într-un oraș așa mic. Poliția spune că nu are echipaj, că sunt doar doi agenți de poliție și că mai au și alte treburi, că nu pot să stea numai după mine. Poliția trebuie să lucreze. Nu cred că e vreo sărbătoare mai importantă decât a găsi un copil de 13 ani. Nu știu ce să zic. De la ora 1 eu umblu pe străzi singură până la ora 4, când m-a băgat soțul în casă și a zis să mai stăm puțin să se lumineze. Până la ora 4 nu a fost niciun echipaj de poliție cu mine, am fost singură pe străzi”, a declarat mama Georgianei pentru România Tv.