
kanald.ro
Imagini de la locul crimei din Padina
Evenimente
Sidonia, mama celor 3 suspecți în cazul crimei din Padina, a dezvăluit ce s-ar fi întâmplat, de fapt, la petrecerea cu final tragic la care au participat fiii ei.
În timp ce fiii ei așteaptă să afle dacă vor fi sau nu arestați preventiv în urma acuzațiilor primite în cazul crimei de la hotelul din Padina, Sidonia, mama celor 3 indivizi care l-ar fi ucis pe Sorin Anghel, face declarații șocante. Femeia este convinsă că victima ar fi început, de fapt, scandalul și spune că băieții ei ar fi nevinovați.
După ce cei trei bărbați suspectați că l-ar fi ucis pe Sorin Anghel prin înjunghiere la petrecerea organizată în hotelul din Padina au fost audiați de anchetatori, mama lor a făcut dezvăluiri șocante.
Acum, mama bărbaților care l-ar fi ucis pe Sorin Anghel le cere persoanelor care au fost la petrecere și au văzut tot ce s-a întâmplat să vorbească și să spună care este, de fapt adevărul.
„În primul rând vă rog să nu se mai vehiculeze despre copiii mei și familia mea, că nu sunt ...(n.r. consumatori de substanțe interzise), nu fac trafic de substanțe și prostituție, nu suntem clanuri. Poate anchetatorii exagerează. Punctul meu de vedere este acesta: copiii mei s-au dus la distracție să se distreze și au fost agresați de această persoană.(...) Un om la aproape 2 m,(...) la vârsta lui și la puterea lui, să se coboare la mintea copiilor mei, să îi agreseze nevinovați, fără să aibă nimic, să vină cu cuțitul. Rog martorii să spună adevărul în fața lui Dumnezeu. Pentru acești copii nevinovați, să se facă dreptate. Am încredere în justiția română de acolo, chiar dacă această persoană are o putere influențabilă către ei, totuși trebuie justiția să vadă adevărul de unde a primit. Martorii să fie cu corectitudine în declarații... cine a pornit acest conflict și această nenorocire”, a spus Sidonia, conform Spynews.ro.
Imagini de la locul crimei din Padina
Mai mult, mama celor 3 presupuși agresori a mai spus că întregul conflict a început chiar de la victimă, care l-ar fi amenințat cu un cuțit pe unul dintre fiii ei. Potrivit femeii, fiul ei nu a avut altă variantă decât să se apere fiind, la rândul lui, grav rănit în acea altercație.
„S-a apărat copilul meu. I-a pus cuțitul în gât, și-a pus mâna în față, să nu intre cuțitul în gât și uitați în ce hal este. Le-a tăiat tendoanele. Este și copilul meu rănit foarte grav.(...) Au plecat de acasă liniștiți, fără probleme, au familii, au copii. Suntem o familie. Un soț, o familie și copii, nu înseamnă că suntem clanuri, că așa se spune peste tot.(...) Copiii au povestit avocatului că el a scos cuțitul. S-a apărat pur și simplu.(...) Copiii mei au jurat că el a scos cuțitul și ei s-au apărat”, a mai spus mama celor 3 suspecți.