
kanald.ro
Marcel Ciolacu
Politica
Marcel Ciolacu și soția lui, Roxana, au mers împreună la festivitatea de absolvire a fiului lor, Andrei.
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, s-a căsătorit în urmă cu mai bine de două decenii cu Roxana, femeia care l-a făcut și tată. Au împreună un fiu, pe Andrei Filip, în vârstă de 24 de ani, care a absolvit în această vară Facultatea de Medicină.
În această zi specială, Marcel Ciolacu, dar și soția lui, i-au fost alături tânărului. Mai mult, premierul României și Roxana s-au afișat împreună cu această ocazie, lucru pe care nu l-au mai făcut de ani buni.
Chiar Marcel Ciolacu a publicat, pe rețelele de socializare, mai multe imagini în care apare în compania Roxanei și a lui Filip, la festivitatea de absolvire a tânărului, și a transmis și un mesaj în care a povestit cât este de mândru de el.
„Felicitări pentru absolvirea Facultății de Medicină, cel mai extraordinar, ambițios și dedicat fiu pe care un părinte și-l poate dori. Ești o binecuvântare în viața mea și sunt atât de recunoscător pentru omul în care te-ai transformat. Mândria și bucuria pe care mi le aduci sunt imense, iar dragostea și devotamentul tău pentru familie, prieteni și aspirațiile tale medicale îmi umplu inima de fericire. Fiecare moment petrecut împreună este o comoară, și sunt nerăbdător să te văd cum îți folosești energia și pasiunea pentru a schimba vieți și a inova în domeniul medical”
, a fost scris Marcel Ciolacu pe Instagram, alături de mai multe imagini de la festivitatea de absolvire a lui Andrei.Marcel Ciolacu alături de soția sa, Roxana și fiul lor, Andrei Filip
În ultimii ani, mai multe zvonuri au planat asupra mariajului lui Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a fost întotdeauna discret și nu a comentat informațiile apărute în spațiul public. Despre căsnicia sa, politicianul spunea totuși în urmă cu ceva timp că el și Roxana sunt despărțiți de distanță, din pricina faptului că soția lui a rămas în orașul lor natal, Buzău.
„Spre rușinea mea ajung din ce în ce mai rar acasă. Cred că asta este marele incovenient al politicii și al vieții noastre. Ea nu dorește să vină la București Canapeaua din sufragerie, stabilim ce vedem pe Netflix, eu continui pe telefon tot ce am de răspuns. Se mai enervează și mă roagă să mai las telefonul să și comunicăm. Într-una dintre zilele din weekend când ajung acasă, am niște prieteni foarte apropiați cu care ne vedem”, spunea Marcel Ciolacu.