
kanald.ro
Vedete
Marcela Fota a publicat o imagine emoționantă pe rețelele de socializare.
Marcela Fota se numără printre cele mai iubite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație.
De asemenea, cântăreața este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu urmăritorii săi aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Recent, însă, Marcela Fota a făcut o postare mai specială pe Instagram, căci a publicat o imagine cu fiul ei, David, alături de un mesaj emoționant despre adolescent: „Am și eu pe cineva.
Marcela Fota și fiul ei, David
Marcela Fota are o relație cu totul și cu totul specială cu fiul ei, David, care a ajuns deja la vârsta adolescenței. La un moment dat, în cadrul unui interviu, vedeta chiar a precizat că atâta timp cât fiul ei este alături ea, nu mai are nevoie de nimic, fiind extrem de împlinită.
„Atâta timp cât David este lângă mine, am tot. Ne bucurăm unul de celălalt, când o să se însoare David…vedem atunci.”, a mărturisit Marcela Fota pentru Ciao.ro.