Maria Buză este una dintre cele mai apreciate actriţe de la noi, însă puţină lume ştie ce durere ascunde. Mai exact, sora ei s-a stins din viaţă după ce a fost diagnosticată cu o boală cruntă.
În cadrul unei emisiuni TV, Maria Buză a vorbit făcut mărturisiri despre drama din viaţa ei şi a recunoscut că nu şi-a putut reveni niciodată după această tragedie.
„La un moment dat, îmi dau seama că ieri ar fi fost ziua ei. Ar fi făcut 64 de ani. Din păcate, o boală necruţătoare a răpit-o dintre noi.
Mă întrebam cum se face că, fix în apropierea zilei ei, mă întrebă cineva, din senin despre ea. Imediat după Revoluţie, a avut şansa să plece cu serviciul în Belgia. Noi eram foarte bucuroşi pentru ea. Sora mea a terminat liceul de muzică, dar, apoi, au urmat nişte cursuri de operator calculator şi programator şi a lucrat la un centru de calcul. A plecat imediat după ce divorţase. La 36 de ani, la numai 2 ani după ce a ajuns în Belgia, a descoperit că are această boală, pe care a ţinut-o ascunsă.
(…) În adâncul sufletului meu, eu cred că era o speranţă mare în inima ea că s-ar putea însănătoşi, fără să ştim şi noi. A vrut să ne protejeze. Din ‘90 nu am mai văzut-o. Am avut o premoniţie puternică, o nelinişte în suflet, ceva care te face să te întrebi ceva… Simţeam că trebuie să primesc o veste tristă. Atunci, am început să mă gândesc la ea. Nici nu îi ziceam pe nume, o strigam ‘sora’. Când am fost însărcinată, mi-am dorit o fetiţă pe care să o cheme Victoria, ca pe sora mea.
(…) Eu ştiam că e pe moarte. (…) Mă iubea atât de tare. Şi eu o iubeam tare mult, atât de mult că îi ziceam ‘mamă’. Eram cea mai fericită când mă plimbam cu ea în parc,” a povestit Maria Buză în cadrul unei emisiuni TV.