Vedete

Maria Ghiorghiu, premoniție cutremurătoare: "Peste 10.000 de morți"

Maria Ghiorghiu a avut o nouă viziune cutremurătoare. Potrivit cunoscutei clarvăzătoare, vor fi 10.000 de morți.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

„Dragii mei, 
În această noapte,în timp ce scriam aici pe Blog,aud glas care spune ceva cutremurător. 
Glasul spunea așa: 

"Peste zece mii de morți ." 
Clipă în care,văd o stradă în dreapta mea și oameni căzuți cu fața în jos, oameni fără suflare.  Dragii mei, este cumplită aceste veste.  Este cumplit ,ca să se piardă atâtea vieți. 
De ce și-n ce context vor muri atâția oameni,eu nu cunosc; nu mi s-a descoperit. 

Ceea ce putem face cu toții, este ca să ne plecăm genunchii și să aducem multă Rugăciune în fața Prea Sfintei Treimi și a Măicuței Domnului,cerând îndurare,milă și iertarea păcatelor noastre. 
Să ne rugăm fraților, chiar și-atunci când nu avem timp! Cum? 
În gândul nostru, în inima și-n sufletul nostru! Dumnezeu și Măicuța Domnului chiar ne aude Rugăciunea inimii,chiar ne cunoaște gândul și dorință noastră,lacrimile și suferința noastră. 
Așa să ne ajute MÂNTUITORUL nostru IISUS HRISTOS și PREA SFÂNTĂ NĂSCĂTOARE de DUMNEZEU, Pururea Prea Curată Fecioară Măria,Cărora Li se cuvine toată cinstea ,slavă și închinarea,Amin!”
,
 a fost premoniția cutremurătoare a Mariei Ghiorghiu.

Cunoscuta clarvăzătoare Maria Ghiorghiu ar fi prezis incendiul din Colectiv, în urma căruia au murit 65 de persoane, și decesul judecătorului Stan Mustață, care a murit în închisoare.

Galerie foto  Urmatorul articol