
kanald.ro
Familai Hagi
Vedete
Marilena și Gică Hagi au fost extrem de emoționați în ziua nunții fiului lor și au făcut o serie de declarații emoționante despre fericitul eveniment.
Ieri, 14 iulie, a fost o zi specială pentru Elena și Ianis Hagi, asta pentru că și-au unit destinele, iar întregul eveniment a fost unul organizat în cel mai mic detaliu, fiindu-le alături toate persoane dragi.
De asemene, alături de cei doi tineri în ziua nunții a fost și Gică Hagi, socrul mare, care a făcut o serie de declarații despre fericitul eveniment, stăpânindu-și cu greu emoțiile.
„Fericit, împlinit, băiatul a ajuns să facă un pas important, un pas care-l face mult mai responsabil. Să fie fericţi amândoi, să-şi facă propria lor viaţă. Este totul extraordinar, lumea e fericită, sperăm să se bucure toţi şi de mâine, la muncă”, a declarat Gică Hagi, conform Spynews.
La rândul ei, și Marilena Hagi a fost extrem de emoționată, dezvăluind într-o serie de declarații faptul că are o singură dorință din partea celor doi tineri, aceea să o facă bunică pe cât de repede posibil.
„Sunt o mamă foarte fericită, mândră de copiii mei astăzi. Le doresc din tot sufletul o căsnicie fericită şi aştept nepoţi. Dar doar Dumnezeu ştie”, a declarat şi Marilena Hagi.
Elena și Ianis Hagi
De asemenea, imediat după valsul mirilor, Ianis Hagi a făcut o serie de dezvăluiri, descriind momentul ca unul extrem de emoționant.
„A fost foarte emoționant (nr. dansul mirilor), Elena a ales melodia, eu am fost de acord. Am insistat sa avem artiștii pe care i-am urmărit de mici copii, alături de care am crescut. Ca de fiecare data suntem pe aceeași pagina și a fost un moment romantic, dar și emoționant
Într-adevăr, cred că fiecare moment este unic, nu am mai trecut prin așa ceva. Ne-a plăcut fiecare secundă, fiecare moment.
Elena și Ianis Hagi