Mario Fresh a postat pe internet o imagine de la spital.
Mario Fresh se numără printre cei mai îndrăgiți și apreciați artiști de la noi din țară, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, tânărul a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație.
De asemenea, cântărețul este foarte activ și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu cei ce-l apreciază aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute, așa cum a făcut-o și recent.
Din nefericire, Mario Fresh a ajuns la spital și nu a ezitat să publice o fotografie pe Instagram chiar de pe patul unității spitalicești, fără a da, însă, mai multe detalii despre ceea ce se întâmplă cu el.
Totuși, alături de imagine, iubitul Alexiei Eram a scris un mesaj, într-o notă plină de umor, așa cum și-a obișnuit fanii.
„Înseamnă că a fost și bine”, a scris Mario Fresh, în dreptul imaginii de pe patul de spital.
Mario Fresh
[Sursa foto: Instagram]
Mario Fresh a vorbit despre Alex Velea
Mario Fresh și Alex Velea au avut o relație cu totul și cu totul specială, însă la un moment s-a produs o ruptură, mulți fiind curioși ce s-a întâmplat cu adevărat între ei.
Așadar, nu de mult, iubitul Alexiei Eram a fost extrem de sincer și a făcut o serie de declarații despre acest subiect.
„Cât despre Alex, mereu va rămâne un om special. Datorită lui sunt aici.(...) Prea mult spus despărțire. La fel ca orice altă prietenie, oamenii realizează ca nu mai au puncte comune, nu mai empatizează cu aceleași lucruri.
Pur si simplu ne schimbăm. A fost greu să renunț la un om important din viața mea, însă, în același timp, mi-am dorit să îmi asum singur provocările din carieră”, a mărturisit Mario Fresh, conform Unica.ro .