
kanald.ro
Vedete
Diana Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Sfântul Spiridon” a declarat că în ciuda eforturilor de a o salva, nu s-a mai putut face nimic pentru marea doamnă a teatrului românesc.
Marea doamnă a teatrului românesc s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani în noaptea de marți spre miercuri. După ce a suferit o hemoragie digestivă, actrița a ajuns în comă la Spitalul Județean Piatra Neamț. Ulterior, Draga Olteanu Matei a fost transferată la la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iași.
Potrivit medicilor, Draga Olteanu Matei se afla într-o stare gravă, actrița ar fi pierdut mult sânge până a putut fi stabilizată, ba mai mult decât atât, organismul său era foarte slăbit.
Medicii din cadrul Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iași au stat alături de Draga Olteanu Matei până în ultimul minut. Potrivit cadrelor medicale în urmă cu câteva zile starea de sănătate a actriței era stabilă, dar pe parcurs s-a agravat.
Diana Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Sfântul Spiridon” a declarat că în ciuda eforturilor de a o salva, nu s-a mai putut face nimic pentru marea doamnă a teatrului românesc.
„Din păcate, în ciuda eforturilor echipei medicale, a colegilor de la Spitalul Sfântul Spiridon, de la secţia ATI, care au stat alături de ea până în ultimul minut, evoluţia ei a fost una nefavorabilă şi s-a declarat decesul în cursul acestei nopţi. Patologia era multiplă, iar starea critică susţinută din punct de vedere hemodinamic şi ventilator. Din păcate vârsta şi tot ceea ce am mai spus zilele trecute nu au fost în favoarea vieţii şi s-a pierdut această luptă cu viaţa, din păcate. Am anunţat aparţinătorii şi, din păcate, asta este situaţia. Ne pare rău ca după fiecare pacient pe care îl pierdem", a declarat Diana Cimpoeşu. Vezi AICI unde urmeaza să fie înmormântată regretata actriță .
Sursa: Spynews.ro