Melania Medeleanu a devenit mămică. Frumoasa vedetă a născut un băieţel perfect sănătos şi este în al nouălea cer, relatează Viva.
Ea a fost foarte discretă cu sarcina, dar şi cu momentul în care şi-a întâmpinat primul copil, ea anunţându-şi sarcina cu puţin timp înainte de a naşte.
„Când alegi să-ţi asumi un rol cu o componentă publică îţi dai seama că, implicit, multe perechi de ochi vor fi aţintite asupra ta şi că ce faci, ce zici, cum acţionezi poate fi
supus unei analize amănunţite. Şi adesea foarte subiective. Am împărţit cu voi şi bune şi rele, provocări, reuşite, eşecuri, poveşti personale şi profesionale. Fiecare persoană decide care e limita potrivită pentru sine până la care îşi doreşte să împărtăşească detalii despre viaţa care începe dincolo de uşa casei. M-am străduit de-a lungul timpului să-mi ţin viaţa privată departe de ochii publicului, să-i protejez în acest fel pe cei ce-mi sunt apropiaţi şi care n-au nicio vină că eu am ales o meserie care implică uneori şi lumina reflectoarelor.
În proaspăta mea familie, în care doar eu sunt ceea ce se cheamă “persoană publică”, aş vrea, şi cu ajutorul vostru, să rămân consecventă acestui principiu. Cu atât mai mult în aceastî perioadî de maximă vulnerabilitate, cu încărcătură emoţională uriaşă, în care, în preajma Crăciunului, după 9 luni de fluturi şi griji, voi primi cel mai frumos, cel mai aşteptat dar al vieţii mele, la care aproape că nu mai îndrăzneam să sper: un prunc minune. Vă multumesc pentru înţelegere şi discreţie” a scris, la momentul respectiv, Melania Medeleanu pe contul său de Facebook.