
kanald.ro
Campanie de vaccinare în Republica Moldova
Vedete
Ministerul Sănătății din Republica Moldova a distribuit un spot neobișnuit, care face parte din campania pro-vaccinare.
Ministerul Sănătății din Republica Moldova a distribuit pe rețelele de socializare un spot care face parte din cmapania pro-vaccinare. Scopul videoclipului este de a îi convinge pe oameni să se vaccineze, în contextul în care pandemia nu s-a terminat. Mesajul are mai multe pasaje ironice la adresa persoanelor care nu iau măsuri cu privire la protejarea împotriva virusului.
Spot-ul publicitar prezintă cele mai negre scenarii ale țării, prezentate cu multă ironie. Mii de cetățeni din Republica Moldova au murit din cauza infecției cu noul coronavirus, cimitirele sunt tot mai pline, spitalele la fel, iar medicii abia mai fac față.
„Până acum, peste 7.000 de moldoveni au murit de COVID-19. Tulpinile noi sunt mult mai agresive și mult mai contagioase. Dar tu nu trebuie să-ți faci griji...
În Chișinău, de exemplu, avem cel mai mare cimitir din Europa.
Ministerul Sănătății din Republica Moldova, mesaj pro-vaccinare
Scena în care un bolnav le transmite un mesaj oamenilor, de pe patul de spital, arată cât de dificilă este situația din spitale, în cazul în care nu ai „noroc” de o formă ușoară: „Dacă ai noroc să faci o formă ușoară, vei scăpa doar cu medicamente și mască de oxigen, dar asta numai în cazul în care vor fi suficiente paturi și locuri disponibile în spitale”.
Ro Vaccinare, pagina oficială a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 din România, i-au felicitat pe vecinii de peste Prut pentru mesajul campaniei și că îi îndeamnă pe cetățeni să se vaccineze. „Felicitări pentru spot! Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19!”, a transmis pagina Ro Vaccinare.
În secțiunea de comentarii a videoclipului, internauții s-au separat în două tabere: pro și contra vaccinare. Multe persoane au declarat că mesajul campaniei este unul dur, în timp ce alții vorbesc despre importanța vaccinării.
„Susțin! Vaccinul este salvarea!”, „Vaccinează-te și te duci d******i!”, „Sustin vaccinarea, e unica solutie de a invinge acest virus care a ucis mai mult de 5 milioane de persoane in toata lumea”, „Din cite citesc comentariile de aici pot sa imi fac parerea ca s-a adunat toata “inteligenta” Moldovei aici. Ce sa zic, avem oameni foarte “destepti” de aceea si tara ii asa de “prospera”, „Spotul e pur si simplu oribil!”, sunt doar câteva dintre sutele de reacții ale internauților.