
kanald.ro
Social
Un medic povesteşte pe reţelele sociale, cazul unui tânăr infectat cu noul coronavirus, din Bucureşti care urmează să fie transferat la Spitalul din Iaşi
Un medic din Capitală povesteşte pe reţelele de socializare, cazul unui tânăr de 37 de ani infectat cu COVID-19, care s-a prezentat la Urgenţe la Spitalul Floreasca, şi care urma să plece la Spitalul din Iaşi, pentru că în Bucureşti nu mai sunt locuri la ATI.
“Pacient în vârstă de 37 de ani, se prezintă la camera de gardă Floreasca pentru sdr subocluziv intestinal și subfebrilitate. CT-ul lui arată pneumonie interstițială. Are 65 saturație în oxigen.
Citeste si: Cum se vor acorda bursele elevilor în noul an școlar. Cine sunt elevii care rămân fără burse- kanald.ro
Medicul, Adina Cojocaru declară că pacientul urmează să ajungă la un spital din Iași, dat fiind că în București nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă.
“Imaginea CT e atât de sugestivă, saturația în oxigen nu mai spun, pacientul va pleca la lași sau în Medgidia, pe locuri eliberate în ATI. Acolo îl așteaptă Dumnezeu cu mila Lui. În București nu mai sunt locuri libere”, a mai scris Adina Cojocaru.
Adina Cojocaru are o serie de critici la adresa persoanelor publice care au declarat că nu cred în existenţa virusului.
“Cum facem cu ei, domnule doctor Bittman? Doamnă doctor Corina Chiriac? Nenorociții de doctori sunt obosiți, duc lupta cu o boală parșivă, cu atoateștiutorii, cu cei de rea credință, din păcate uneori și cu cei de bună credință, pentru ca e o boală imprevizibilă( pacientul în cauză nu crede că are COVID, înțelege cu greu ce i se întâmplă), duc lupta cu lipsa de bun simț, cu masca purtată sub nas, cu măsurile haotice ale autorităților”,
Citeste si: Record de decese din cauza coronavirusului. Peste 100 de români și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore