Stiri

Meteo pe o lună și prognoza specială pentru Municipiul București de Paște

Meteorologii au emis prognoza specială pentru Municipiul București, dar și valorile temperaturile pe o lună!

Distribuie pe:

Autor: A.V.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ SPECIALĂ PENTRU MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Perioada: 27.04.2019 ORA 12 - 28.04.2019 ORA 18

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie) și, posibil, și în după-amiaza zilei de duminică (28 aprilie), probabilitatea de a se semnala intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice și averse va fi ridicată.

În restul intervalului, va predomina o vreme frumoasă și caldă, cu maxime de 25...27 de grade, sâmbătă și în jurul a 23 de grade, duminică. În noaptea de sâmbătă spre duminică, temperatura va scădea spre 11...12 grade.

Estimări meteo pentru perioada 29.04.2019 - 27.05.2019

Săptămâna 29.04.2019 – 06.05.2019

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI
Valorile termice vor fi mai scăzute decât cele specifice acestei perioade în zonele de deal și de munte, precum și în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în rest vor fi în limite normale.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice, nord-vestice, centrale și în zonele deluroase și montane, exceptând extremitatea de sud și sud-est unde va fi în general apropiat de cel normal.

Săptămâna 06.05.2019 – 13.05.2019

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI
Media valorilor termice va fi în general mai scăzută decât normalul acestei săptămâni.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, cu o posibilă tendință deficitară în nord-vestul teritoriului.

Săptămâna 13.05.2019 – 20.05.2019

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele specifice acestei perioade.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de normalul săptămânii în sud și sud-est și deficitare în celelalte zone.

Săptămâna 20.05.2019 – 27.05.2019

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele specifice acestei săptămâni, posibil ușor mai ridicate în extremitatea de vest, sud-vest și de nord-est a teritoriului.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, cu o posibilă tendință spre deficit în vestul teritoriului.

Urmatorul articol