kanald.ro
Fotografie cu scop ilustrativ
Fotografie cu scop ilustrativ
Vremea
Specialiștii anunță că vremea se înrăutățește de sărbători. Fenomenele meteo care sunt așteptate în perioada următoare.
Vremea se schimbă radical în România, anunță meteorologii. Se pare că aproape jumătate de țară este sub avertizări meteo de cod portocaliu și galben, iar fenomenele meteo care sunt așteptate sunt ninsori abundente, viscol și ploi, acestea fiind în vigoare până miercuri, la ora 10:00.
De asemenea, meteorologii au anunțat și unde se vor înregistra ninsori abundente, respectiv în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri.
„În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 30 – 50 litri/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90 – 110 km/h, va fi viscol puternic, iar zăpada – troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 50 de metri”, avertizează meteorologii.
Citește și: Cum va fi vremea în Ajunul Crăciunului 2024. Regiunile în care va ninge pe 24 decembrie
Totodată, sunt așteptate și depuneri de zăpadă și viscol în cea mai mare parte a zonei montane.
Citeste si: Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație- kanald.ro
„În cea mai mare parte a zonei montane, la altitudini între 800 și 1.700
În judeţul Timiş şi zona joasă a judeţului Caraş-Severin va ninge temporar viscolit, rafalele fiind de 40 – 50 km/h.
De asemenea, marți dimineață, de la ora 5:00, a intrat în vigoare și un cod galben de vânt puternic în zone din Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, estul și sudul Transilvaniei.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Experții anunță că intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul teritoriului, cu viteze de 40 – 50 km/h, acestea persistând și în zilele de Crăciun, respectiv 25 și 26 decembrie, în special în sud-estul teritoriului.
De precizat este că un alt cod galben de precipitații abundente, în special ploaie, este valabil până miercuri la ora 10:00: „În Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 25… 50 l/mp și izolat vor depăși 60 l/mp”, mai arată ANM.