
kanald.ro
Vedete
Oana Roman a transmis un mesaj dur tuturor bărbaților care trimit mesaje nepotrivite în mediul online.
În urmă cu circa o lună, Oana Roman a anunțat în mod public că relația sa cu Marius Elisei a ajuns definitiv la final, după ce au încercat de nenumărate ori să repare relația. Chiar dacă nu este femeie singură de mult timp, vedeta deja a atras atenția în mediul online, iar vestea că este liberă de contract a ajuns la urechile multora. Cei mai curajoși dintre bărbați nu s-au sfiit chiar să o abordeze pe Oana Roman pe rețelele de socializare, însă se pare că fiica lui Petre Roman nu primește deloc cu entuziasm aceste mesaje.
Cu doar câteva momente în urmă, Oana Roman a împărtășit cu fanii săi din mediul online că a început să primească o mulțime de mesaje din partea bărbaților, în care este alintată cu cele mai siropoase complimente. Vedeta nici nu vrea să audă de așa ceva, motiv pentru care a decis ca, de fiecare dată când va mai întâmpina o astfel de situație, va da block pe bandă rulantă.
Oana Roman a făcut haz de necaz, spunându-le fanilor săi că nu are de gând să dea curs niciunei inițiative de acest fel și că, pentru a pune capăt acestei situații cât mai repede, îi va bloca pe toți cei care vor încerca să o abordeze cu alte gânduri decât profesionale sau prietenești.
„Mă duc până în cameră, pentru că ce credeți, astăzi Isa efectiv nu a vrut să se trezească dimineața și m-am gândit că, dacă tot e în vacanță, să o las să doarmă, dar deja e 11 și ceva și trebuie să încep totuși să o trezesc. Ca să ne amuzăm, vreau să le transmit băiețașilor care îmi scriu mesaje pe Instagram sau pe Facebook cu «Ce faci, frumoaso? Ce faci, păpușă? Ce faci, dulceață?» și alte apelative de genul ăsta, că sunt niște penibili și că le-am dat block și că o să le dau block tuturor, că nu am nevoie să-mi scrie niciun băiețaș, niciun domn și nimeni, pentru că nu mă interesează acest subiect, mi-a ajuns. Deci, nu mai îmi scrieți, băiețași.”, a spus Oana Roman pe Instagram.