kanald.ro
Culiță Sterp și Daniela Iliescu în Zanzibar
Culiță Sterp și Daniela Iliescu în Zanzibar
Vedete
Culiță Sterp și Daniela Iliescu, gest de milioane pentru oamenii defavorizați din Africa!
Culiță Sterp, logodnica sa și fiul lor au pus pe pauză munca și evenimentele și au plecat într-o vacanță într-un loc exotic, departe de România. În urmă cu câteva zile au ajuns în Zanzibar, un colț de lume care i-a impresionat până la lacrimi și care i-a făcut să vadă viața cu alți ochi. Pe lângă temperaturile ridicate, peisajele exotice și atmosfera plăcută, cei doi au vizitat și comunitățile locale, școlile pline de copii și casele localnicilor, toate mai mult decât modeste, trăind la limita subzistenței.
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au întâlnit cu un grup de copii, moment în care au decis să le dea tot ce aveau la ei în acele clipe, inclusiv sandalele micuțului Milan.
„Azi a fost o zi mai emoționantă pentru noi…am ieșit din resort să mergem la o grădină zoologică și pe drum am dat de acești copilași.
Mi s-a rupt sufletul când am văzut în ce condiții trăiesc. În timp ce noi ne plângem că nu avem ultimul model de iPhone sau o mașină mai nouă, unii nu au nici papuci în picioare sau haine. De mâncare nici nu mai zic. Nu știu de ce e așa nedreaptă viața pentru unii. Eu de aș avea putere aș ajuta pe toată lumea să nu mai fie nici un om necăjit pe pământ. Dar așa a fost făcută lumea, și așa este viața, unii au de toate alții mai puțin.
@culita_sterp_official Nu ai cat ai, ci ai cat dai. Și nu dai din ce ai, ci dai din ce ești! @Daniela Iliescu ♬ sunet original- Culiţa Sterp
Faptele bune nu s-au oprit aici, pentru că Culiță și iubita lui au cumpărat saci întregi cu alimente- făină, orez, mazăre, fasole- și produse pentru casă, pe care localnicii le-au împărțit între ei. Cei doi au rămas profund impresionați de condițiile în care pot trăi oamenii din Zanzibar și la cât de puține lucruri și beneficii au acces, pe care ceilalți oameni le consideră o normalitate.
„După ce am fost ieri și am văzut cum trăiesc și câte lipsuri au, nu am avut cum să rămânem indiferenți și azi ne-am dus să îi ajutăm cu ce am putut și noi!”, a mai scris Culiță sterp în mediul online.
@culita_sterp_official După ce am fost ieri și am vazut cum trăiesc și câte lipsuri au, nu am avut cum să rămânem infiferenți și azi ne-am dus să îi ajutam cu ce am putut și noi! @Daniela Iliescu ♬ sunet original- Culiţa Sterp