Micii cârciumarului Ionescu din cârciuma de pe Covaci, vestiți în toată țara! Rețeta originală a mititeilor lui Păstorel

Cârciumarul Ionescu este părintele celebrului mititel, iar povestea lui s-a născut în centrul Bucureștiului.

Cârciumarul Ionescu, așa îl cunoșteau toți pe patronul de la ”Treo Frunze de viță”, local de pe strada Covaci, nr. 3. Avea cârciumarul o rețetă excepțională de cârnați, renumită în tot orașul. Se pare că într-o zi, cu mulți mușterii în local, cârciumarul a rămas fără mațele pentru cârnați, așa că a aruncat pe grătar carnea pregătită, așa neînvelită în maț. Cei care au gustat din cârnatul nebăgat în maț au fost încântați și așa mititelul a devenit vedeta cârciumii, iar apoi s-a dus vorba în tot Bucureștiul.

Încet, încet pe grătarele din cârciumile orașului au început să sfârâie mititeii, toți fiind încântați de gustul acestuia.

”Înainte de al Doilea Război Mondial, la aproape orice colţ de stradă există o bodegă în care se serveau mici“ , povesteşte Dan Falcan.

Rețeta micilor lui Păstorel

Rețeta micilor conform lui Păstorel, apărută în Glasul Patriei din 20 decembrie 1962

Rețeta: Carne de vită de la ceafă sau de la coadă, sau pulpă – capacul. La 1 kg de carne, ¼ seu gros şi curăţat de piele. Carnea, împreună cu seul, se trece de două ori prin maşina de tocat. Se adaugă în carne miez de franzelă (de mărimea unei lămâi), muiat în mujdei de usturoi, sare, o linguriţă de mirodenii: enibahar, chimen (dacă vrei), piper şi o jumătate linguriţă bicarbonat. Frămânţi, până se face o pastă omogenă. Uzi cu apă un fund de lemn şi palmele.

Suceşti câte o bucată pe masă până obţii forma cilindrică ştiută. Tai în bucăţi potrivite şi-i aşezi umezi pe-o farfurie. Îi pui la rece câteva ore. Pui grătarul încins, pe care ai aşezat un rând de mititei, la foc moale. Cât stau la foc, îi învârteşti mereu, până se întăresc. După ce s-au prăjit o serie, se servesc în vas acoperit şi încălzit (altfel se sleiesc din cauza seului). În timp ce se consumă o serie, se pune la foc seria următoare. Prăjirea trebuie să se facă încet, ca să nu se pripească la exterior, rămânând cruzi la mijloc.