WowNews logo WOWnews
Stories
Mihai Trăistariu
Mihai Trăistariu

Vedete

Mihai Trăistariu este în culmea disperării! Ce a făcut artistul pentru a putea supraviețui: ”Mai am 4000 de lei în bancă”

Pentru că nu-i mai ajung banii, Mihai Trăistariu a fost nevoit să recurgă la un gest extrem. Artistul și-a vândut un apartament.

Pandemia de coronavirus afectează pe toată lumea, indiferent de meserie, Mihai Trăistariu, la fel ca mulți artiști, este nevoit să treacă prin momente extrem de dificile. Pentru că nu-i mai ajung banii pe care a reușit să-i strângă vara trecută, artistul a fost nevoit să scoată la vânzare unul dintre apartamentele pe care le deținea. 

„Unul dintre apartamente a trebui să-l vând ca să supraviețuiesc, iar celelalte 6 le-am închiriat turiștilor în vara trecută și am făcut 20.000

de euro din toate cele 6 și i-am ținut în bancă până în ziua de azi. Bani cu care trăiesc și acum. Trăiesc din banii de anul trecut, din vară, care și ei se termină în două luni și sunt un pic îngrozit, nu mai dorm noaptea, evident, am făcut și petiții, am semnat tot ce trebuie”
, a declarat Mihai Trăistariu.

Citeste si: Motivul halucinant pentru care bărbatul din SUA a ucis-o cu sânge rece pe Iryna Zarutska, o tânără din Ucraina, în văzul tuturor, în metrou! Acesta suferea de probleme psihice- kfetele.ro

Citeste si: Mihai Trăistariu vrea să se vaccineze anti-covid. Artistul vrea ca pandemia să ia sfârșit: „Vaccinați-vă! Nu moare nimeni și nici nu-ți bagă nimeni cipuri"

Potrivit spuselor sale, nici banii obținuți din vânzarea apartamentului și nici cei câștigați de pe urma școlii de muzică nu-l ajută foarte mult. Totodată, Mihai Trăistariu  a recunoscut că mai are 4000 de lei în bancă, acesta a mai precizat că așteaptă o minune.

Eu în clipa asta mai am undeva la 4000 de lei în bancă, mă uit la ei și zic, stai să vedem că poate e o chestie de câteva zile, săptămâni. Aștept miracole!”, a mai adăugat Mihai Trăistariu.

Mihai Trăistariu
Mihai Trăistariu[Sursa foto: Facebook]

Ce a ajuns să facă Mihai Trăistariu după ce veniturile din cântări au scăzut

Reamintim că în lipsa veniturilor din concerte, artistul luase o decizie controversată, ba mai mult, a urmat exemplu vedetelor străine precum Cardi B și Bella Thorne.

În ultimul timp, veniturile cântărețului proveneau de pe urma site-ului Only.Fans.com.

Citeste si: Mihai Trăistariu, mai sincer ca niciodată! Artistul caută, dar nu găsește o iubită serioasă: „Cred că sunt perfect pentru o căsnicie”

Acesta este un site pentru adulți, unde oamenii postează poze decente sau mi puțin decente, poze pe care se plătesc bani grei. Mihai Trăistariu se posta în ipostaze necenzurate. Din primlele informații, aristul reușise să strângă 156 de abonați, unde plătesc lunar câte 5 dolari.