kanald.ro
Mihai Trăistariu
Mihai Trăistariu
Vedete
Mihai Trăistariu a dezvăluit situația cu care se confruntă în ceea ce privește noul apartament pe care l-a achiziționat la începutul acestui an.
Mihai Trăistariu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară, însă de o bună perioadă de timp se dedică afacerii din domeniul imobiliarelor de pe litoral. Cântărețul deține 6 apartamente pe care le închiriază în fiecare vară, iar la începutul acestui an a mai achiziționat unul, cu speranța că, în acest sezon estival, va da lovitura. Lucrurile nu au stat, însă, așa cum el a plănuit.
Recent, Mihai Trăistariu s-a declarat dezamăgit de situația în care se află noul său apartament.
După ce a văzut că mobilierul încă nu a fost montat, Trăistariu a recunoscut că este foarte supărat și a dezvăluit că, din cauza acestor probleme, va pierde foarte mulți bani în această vară.
„Nu am deschis apartamentul și m-am dus pe acolo. Nu au montat băile, deci mai e mult de lucru. Eu mi-am luat mobilierul, stă tot împachetat, în tot blocul e așa. Toți vecinii sunt revoltați că au cumpărat mobila și stau cu ea împachetată. Stăm cu ele așa până pun tot. Și, oricum, e praf, se montează. Cred că nu mai prind vara deloc și sunt foarte suparat. Pierd mulți bani vara asta! Speram să dau și eu lovitura cu apartamentul ăsta”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru Click.ro.
Mihai Trăistariu
Deși încă nu a reușit să îl amenajeze în totalitate, Mihai Trăistariu și-a făcut planurile cu privire la noul său apartament, situat în Mamaia Nord.
„La cinci stele voi cere 180-200 de euro pe noapte. Cine vrea condiții să plătească! Vara asta sper să dau lovitura cu el! Complexul are 3 piscine, 10 magazine, sală de fitness, saună, farmacie, spa și market, toate situate la parter. E un complex cu 1000 de apartamente, situat fix în buza mării, vezi apa din pat, doar că prețul vă dați seama că va fi pe măsură. Este un apartament de tip studio, deci ca o garsonieră mare, are 52 de metri camera, și acolo o să pun o chicinetă și o canapea extensibilă. Cam la fel cum era și în partea cealaltă, la Năvodari, numai că asta e mult mai mare și de lux. 89.000 de euro m-a costat!”, a mai spus Mihai Trăistariu.