
kanald.ro
Politica
Mihai Tudose s-a dezbrăcat de secrete în emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai". Fostul premier a făcut dezvăluiri incendiare despre Liviu Dragnea și Victor Ponta.
Mihai Tudose, fostul premier al României din 29 iunie 2017 până la demisia sa din data de 16 ianuarie 2018, a vorbit deschis despre ce s-a întâmplat în relația cu Liviu Dragnea și ulterior cu Victor Ponta.
Mihai Tudose a povestit pentru prima dată cum i s-a propus să ocupe funcția de premier și ce anume a declanșat schimbarea în relația cu Liviu Dragnea, liderul PSD la vremea respectivă.
"Nu mi-am dorit funcția. A fost o discuție de jumătate de oră, cel mai mult a contat acordul familiei.
Fostul premier al României spune că nu s-a crezut mai puternic decât Liviu Dragnea, ci a vrut doar să îndeplinească sarcinile unui premier.
însă, Liviu Dragnea dicta ceea ce trebuie făcut și când nu a mai fost de acord, a fost înlăturat."Am vrut doar să fiu premierul României. Legile justiției nu erau cerute de popor, ci de el. Legile se fac în Parlament cu dezbatere publică, nu se fac peste noapte.
Mihai Tudose spune că Liviu Dragnea a fost primul om care l-a trădat. În ziua în care și-a semnat demisia știa că va veni și răzbunarea sa.
"El singur m-a trădat, s-a trădat pe el. Eu nu am insistat la niciun coleg. Vă spun sincer că am spus de la început: mă votați că asta e viața, mă duc acasă. Asta a fost și răzbunarea mea că era previzibil ce se va întâmpla cu PSD. Partidul dacă o sa mai aibă 20% o să fie bine și așa a fost. Asta a fost răzbunarea mea pentru el: fă ce vrei tu și să vezi unde te duci.
A fost previzibilă.", mai spune Mihai Tudose.Cu toate acestea, fostul premier al României spune că nu își dorește să se răzbune în niciun fel pe Liviu Dragnea. S-a convins, însă, că oamenii care îi spuneau fostului lider PSD ceea ce își dorea să audă au fost primii care l-au trădat.
"Eu nu caut răzbunare. Dacă voiam poate aveam cum. Viața îi rezervă fiecăruia ce merită. Îmi imaginam că are televizor și îi vedea pe toți cei care îi spuneau: <ce frumos și deștept ești>. Și a doua zi s-au lepădat de el. Noi ăștia care aveam ceva de spus și nu eram multumiți de cum îi stătea mustața nu eram buni și trebuia să fim îndepărtați. Cu răbdare, lucrurile se întâmplă.", a spus Mihai Tudose despre Liviu Dargnea.
După ce și-a dat demisia din funcția de premier al României, Mihai Tudose a plecat și din PSD și s-a înscris în PRO România, partidul lui Victor Ponta. Cu susținerea PRO România, Mihai Tudose a ajuns europarlamentar. Într-un timp foarte scurt, lucrurile s-au stricat, iar Mihai Tudose a demisionat din partidul lui Victor Ponta. În emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai", fostul premier a explicat de ce anume a demisionat și ce nu a mers în relația cu Victor Ponta.
"E mincinos, nu are cuvânt, nu conteaza nimeni pentru el. Există doar el și interesele lui. Nu poți să te duci împreună cu el să discuți și să mai fie și altcineva, să încercăm să facem ceva împreună și după ce pleaca unul să spui: da, mă, e ușor de dat din gură. De-asta am plecat. Nu pot să fac așa ceva. El a fost un om, după ce a pățit-o în 2015, el m-a căutat. După alegerile europarlamentare când s-a văzut șef de partid a revenit Victor Ponta cel dinainte. Dragnea era previzibil, el nu. Și încă o chestiune: eu am luat la Brăila 36%, el a luat 10% la Gorj, la el acasă. Cât de ipocrit și mincinos să fii?", a spus Mihai Tudose.
Citeste si: Prima reacție a lui Mihai Tudose, după ce a făcut infarct: „În două zile...”
Guvernul Mihai Tudose a fost cel de-al 127-lea guvern al României.