Ministrul Sănătății a anunțat un al cincilea deces după masacrul de la Săpoca! Directorul spitalului și-a dat demisia

Directorul Spitalului de la Săpoca şi-a înaintat demisia din funcţie, după prezentarea raportului anchetei efectuate de Ministerul Sănătăţii la unitatea medicală, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Ministrul a informat, totodată, că un al cincilea pacient a murit în urma atacului de la Spitalul Săpoca. Pacientul fusese internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

″În cursul nopţii trecute am finalizat ancheta în ceea ce priveşte acordarea actului medical şi respectarea condiţiilor pentru pacienţii internaţi aici. În această dimineaţă am prezentat concluziile raportului managerului spitalului, care şi-a înaintat demisia în această dimineaţă. De asemenea, măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le-a decis în ceea ce priveşte Spitalul Săpoca sunt legate de o plângere penală pe care noi o vom depune privitor la activitatea medicului de gardă, a asistentelor care au fost în tura de noapte atunci când s-au produs crimele”, a declarat Sorina Pintea, luni, la Spitalul de la Săpoca.

Ministrul a informat, totodată, că un al cincilea pacient a murit în urma atacului de la Spitalul Săpoca.

“Din păcate, vorbim despre cinci decese, pentru că unul dintre pacienţii aflaţi la Spitalul Floreasca, pacient de 88 de ani, tarat, un pacient cu multiple comorbidităţi, a decedat în cursul nopţii trecute”, a mai declarat Pintea.

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate