Minodora a trecut prin clipe de groaza in timp ce se afla pe scena: "I-am zis că o să cad jos"

Minodora a dezvaluit in cadrul unei emisiuni tv care au fost momentele mai putin frumoase din viata de artist.

Autor: M. B.
 
Minodora este o cantareata foarte apeciata. Desi multi si-ar dori o viata de artist, ea a dezvaluit ca a avut parte si de momente mai putin placute. A fost nevoita sa uite de oboseala si sa apara pe scena sa cante chiar si in momentele in care se simtea rau, era racita. 
 
"De pe 9 iulie până în 9 septembrie am avut câte 3 cântări pe zi, cântări pe litoral, în ţară, spectacole.
Ne făceam nevoile în benzinărie, la minut, abia apucam să mâncăm ceva. (…) Nu am uitat acele zile niciodată, sunt aproape 20 de ani de atunci. Mă bucur foarte mult de tot ceea ce am, preţuiesc foarte mult tot ceea ce am. Cele mai frumoase momente sunt acelea în care în incinta locaţiei unde cânt sunt primită de zâmbete şi de aplauze. Acei oameni se bucură că mă vâd pe mine, în persoană.
 
Cel mai greu mi-a fost când m-a prins o răceală de la aerul condiţionat din maşină. Am stat toată vara numai în aer condiţionat şi nu mi-a trecut răceala cu niciun medicament. Au fost două momente în care m-am uitat la soţul meu şi i-am zis că în următoarele minute o să cad jos şi încă unul în care aproape m-am prăbuşit pe scenă, din cauza răcelii.
Eu, ca artist, oricât sunt de obosită, sunt gata pregătită, mă machiez în maşină. În momentul în care intru în scenă, mi se duce toată oboseala.
 
Eu cânt tot timpul live, toate cântările mele aşa sunt. Am cântat pe nas, aveam nişte crize de tuse. Îi povestesc băiatului meu că eu nu am avut foarte multe haine, că mi-aş fi dorit şi eu…îi povestesc tot.
L-am învăţat să dăruiască, iar acum exagerează cu dăruitul. M-a motivat următoarea idee: nu mă gândeam cum ar fi să ai, pentru că nu aveam şi nu ştiam cum e să nu ai, eram obişnuită să nu am. Îi ceream casetofonul unui vecin, pentru a repeta, apoi i-l duceam omului înapoi. Am cântat pe stadioane, visul mi s-a îndeplinit şi nu contenesc să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru lucrul acesta",
a povestit Minodora in cadrul unei emisiuni televizate. 
 
Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Andreea Balan, replica acida la adresa Iuliei Albu: "Are nevoie de publicitate si jigneste"

Bianca Dragusanu este iubita din nou! Dezvaluiri facute chiar de ea la scurt timp dupa despartirea de Tristan: "In fiecare zi..."

Sexul in Evul Mediu! Nu o sa iti vina sa crezi regulile dupa care se ghidau oamenii in amor

Horoscop 16 Octombrie 2021: Gemenii vor depăși situațiile de criză, deoarece au încredere în forțele proprii

Reghecampf, prima poză cu iubita sa, Corina Caciuc Bilcon. Anamaria Prodan va exploda de nervi

BOMBĂ! Florin Ristei, înșelat și părăsit de iubita supernă pentru un bărbat super celebru! Este SCANDAL imens

Andreea Esca a anunțat plecarea de la PRO TV. Decizia va întrista milioane de români. „Dacă am vorbit o chestie...”

Ana Muntean, „amanta lui Ciprian Marica”, dezvăluiri inedite despre relația cu fostul fotbalist: „Nu am niciun fel de regret”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies