
kanald.ro
Vedete
Ella a vorbit despre suferința cu care a rămas în suflet după moartea mamei sale.
Ella este îngenuncheată de durare după moartea mamei sale. A trecut cu greu peste șocul pe care l-a trăit în momentul în care a aflat că una dintre cele mai dragi ființe din viața sa nu mai se află în această lume. La distanță de câteva săptămâni de la tragedie, fosta concurentă de la „Puterea dragostei” a avut puterea să intre în direct pe TikTok cu fanii ei, acolo unde a povestit despre trecerea în neființă a mamei sale.
Mama Ellei s-a stins din viață din cauza unei boli crunte, cancerul. Cu o durere imensă în suflet, Ella a făcut anunțul sfâșietor în mediul online la scurt timp după ce a avut loc evenimentul nefericit, declarând că are nevoie de câteva zile de inactivitate pe rețelele de socializare pentru a se putea ocupa de înmormântarea mamei sale. Cu toate că încă suferă enorm, Ella a găsit puterea să vorbească despre cea mai grea perioadă din viața sa.
Ella a mărturisit că una dintre cele mai mari dorințe ale sale, înainte ca mama sa să se stingă, a fost să o vadă așezată la casa ei. Din nefericire, nu a avut ocazia să-și vadă fiica realizată în plan sentimental.
Cu toate că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și salva mama, eforturile au fost în zadar și nici măcar banii nu iau readus sănătatea.„Cu toții plecăm de pe pământul ăsta mai devreme sau mai târziu, dar mi-aș fi dorit să mă știe liniștită, la casa mea, cu copii. Probabil și eu mi-aș fi dorit asta pentru copilul meu. E o durere care nu se va sfârși niciodată.(...) Eu ce-am putut am făcut din toată inima.
Cu durere în suflet, Ella a povestit despre unul dintre cele mai emoționante momente din ziua înmormântării mamei sale, când pe cer a apărut un înger. Tânăra a promis să le va arăta tuturor în viitorul apropiat minunea care a avut loc în ziua în care și-a luat rămas bun de la cea care i-a dat viață.
„Și vreau să vă zic că la înmormântare a apărut un înger pe cer, avem și poze, și Andreea Pirui a fost acolo și a văzut. Nu, nu, nu pot să explic câtă durere. Credeți-mă, nu mai am nici lacrimi, sunt nopți în care plâng, nu știu dacă eu mai dorm, nu știu dacă am o noapte în care dorm 2-3 ore așa cum trebuie, nu mai pot, ceva e incomplet, ceva lipsește, nu pot să concep faptul că ea nu mai există. Credeți-mă, vă jur, n-am mai intrat în telefon la litera «M» (n.r. de la mama) de atunci, nici nu am șters numărul din telefon, nici nu mă ating, nu pot să mai văd, e foarte greu. A fost ziua ei pe 3 noiembrie și pe 5 a murit.
Mi-a dat Dumnezeu putere divină să iau sicriul, să o îmbrac, să stau lângă ea în biserică nopți, când tata nu mai putea. Mulți prieteni care au fost lângă mine la bine, la rău n-au mai fost alături. N-a fost Bogdan, n-a fost nimeni. E greu să-ți duci mama la mormânt. Încercam să am grijă de tata să nu i se facă rău, pentru că este foarte bolnav și el și în prima seară de priveghi am clacat, mi s-a făcut extrem de rău. Și tata s-a rugat să nu mă piardă, credea că o să mă piardă, mă învinețisem foarte tare și ne-a fost foarte greu.”, a spus Ella în mediul online.