kanald.ro
Vedete
Mircea Radu are gânduri negre la împlinirea a 50 de ani: “Ştiu cum e moartea. Am trecut prin chinul de dinaintea fiecărei vieţi ce mi s-a luat”
Fanii au aflat că Mircea Radu are gânduri negre la împlinirea a 50 de ani.
Nu mai e un secret că Mircea Radu are gânduri negre la împlinirea a 50 de ani. Prezentatorul de televiziune a scris un text emoţionant cu prilejul aniversării sale, care a fost pe 15 noiembrie. “Când voi trece dincolo de miezul nopţii voi intra în ziua mea; mai e puţin. Voi face cincizeci de ani. Nu mai sunt tânăr. Şi niciodată n-am să mai fiu. Dar am trăit, am văzut, am simţit fiecare minut din tot ce a fost- chiar şi despre cele neînchipuite mi-am făcut o idee.
Mircea Radu are gânduri negre la împlinirea a 50 de ani: “Toţi viii ăştia sunt risipiţi acum care prin cer, care pe sub pământuri"
“Toţi viii ăştia sunt risipiţi acum care prin cer, care pe sub pământuri. Datorită lor ştiu că a fi în Rai înseamnă să fii cu toţi ai tăi, într-un timp care să nu fie întrerupt de reclame la nimicuri. Iar eu, Mircescu, copil aşezat într-un colţ, priveam la draperiile cu imprimeu oval în diferite nuanţe de ocru cum pendulau în bătaia vântului venit dinspre Bulevardul Duca. Simplu. Cald. Perfect. Aşa arăta Universul. Ştiu cum e moartea. Am trecut prin chinul de dinaintea fiecărei vieţi ce mi s-a luat.
Mircea Radu are gânduri negre la împlinirea a 50 de ani:" Se poate trăi ca mort, umblând fără ţintă şi sens"
E clar că Mircea Radu are gânduri negre la împlinirea a 50 de ani. “Timpul vindecă orice- am auzit asta des. Nu-i adevărat, timpul nu vindecă nimic pentru că amintirile nu pleacă din nimeni, niciodată. Se poate trăi ca mort, umblând fără ţintă şi sens, o umbră care şterge zidurile pe lângă care trece. Am fost o umbră. Dragostea. Da, ştiu cum e. Are un infinit de feţe. De stări. De profunzimi. Nu seamănă cu nimic din ce ai visat vreodată şi din ce ai gândit treaz; singura legătură cu creierul e că imaginile pe care, zice-se, le vei plăsmui în ultimele clipe, vor fi despre iubire. Una dintre acestea va fi cea de-acum câteva ore când am dansat cu copiii mei purtaţi pe braţe în timp ce mama lor stătea pe canapea, râzând a drag, cu gura până la urechi. Cu Dumnezeu e cel mai simplu- dacă nu mi-am pierdut minţile până acum, prin toate câte am trecut, El trebuie să existe. Mai sunt câteva minute până fac cincizeci de ani. Nu mai sunt tânăr şi niciodată n-am să mai fiu. Dar nu îmi mai este teamă de nimic.”, a încheiat Mircea Radu.