
kanald.ro
Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor
Actualitate
Noul avocat al lui Cornel Dinicu a aruncat bomba, în plină anchetă! Reprezentantul patronului de la Ferma Dacilor susține că există 3 martori în acest dosar.
Tragedia de la Ferma Dacilor, care a avut loc în a doua zi de Crăciun, a șocat o țară întreagă! În incendiul care a făcut scrum pensiunea din Prahova și-au pierdut viața nu mai puțin de 8 persoane, printre care și fiul minor al administratorului locației, Victoraș, de doar 11 ani.
Acum, însă, în plină anchetă, Cornel Dinicu a decis să-și schimbe avocatul, care de curând a făcut și o serie de dezvăluiri neașteptate din acest dosar.
Reprezentantul administratorului de la Ferma Dacilor susține că există 3 martori, care vor însă să nu-și dezvăluie identitatea, și care vor să depună mărturii care susțin ipoteza lui Cornel Dinicu, aceea că cineva a pus, de fapt, focul la pensiunea din Prahova.
"Există deja dispusă expertiza. Eu nu am solicitat nimic. Vineri am trimis împuternicirea avocațială către dosarul de urmărire penală, către doamna procuror care se ocupă de dosar și de mâine începem procedurile în primă fază cu solicitarea de studiere a dosarului, urmând ca pe viitor să analizăm ce probatoriu propunem și noi mai departe. Se consideră nevinovat. Și eu consider același lucru. Considerăm că această măsură arestului preventiv este una extremă. Consider că s-au pripit organele judiciare, procuror și inclusiv instanța de judecată, având în vedere complexitatea dosarului de urmărire penală, a probatorului ce urmează să fie administrat. Există trei martori, dar în acest moment, identitatea lor este confidențială, care urmează să fie audiaţi tocmai pentru a demonstra ipoteza dezvoltată de dl. Cornel Dinicu că incendiu a fost provocat de o mână criminală. Cu siguranță sunt persoane care cunosc activitatea desfășurată la fermă, dar nu le cunosc identitatea și nu pot să vă dau detalii suplimentare"
Ipoteza pe care anchetatorii merg privind incendiul de la Ferma Dacilor este legată de o posibilă supraîncărcare a rețelei electrice, însă atât patronul Cornel Dinicu, cât și alte persoane care cunosc respectiva locație susțin că ar fi vorba despre o mâncă criminală.
Așa se face că, și un fost angajat de la Ferma Dacilor a făcut o serie de declarații despre acest subiect, fiind de părere că cineva a pus focul la pensiunea din Prahova, explicând și de ce crede acest lucru.
„ Incendiul 100% a fost pus, imposibil să fi fost de la televizor. Toţi avem televizoare mai moderne, ştim că ăla dacă se arde, pur şi simplu se arde. Iar dacă i se transmite instalatiei electrice vreun şoc, sare siguranţa. E posibil să fi fost vreo invidie.”, a declarat fostul angajat, pentru România TV.
Incendiu de la Ferma Dacilor