WowNews logo WOWnews
Stories
Modificări semnificative pregătite de Ministerul Afacerilor Interne și Poliția Rutieră după accidentul din Berceni! Ce se va schimba în Codul Rutier

Actualitate

Modificări semnificative pregătite de Ministerul Afacerilor Interne și Poliția Rutieră după accidentul din Berceni! Ce se va schimba în Codul Rutier

Cum se schimbă Codul Rutier, după accidentul din Berceni? Anunțul făcut de autorități.

Pentru a diminua costurile și timpul pierdut de conducătorii auto, autoritățile propun implementarea unui sistem de măsură a vitezei medii și digitalizarea procedurilor de sancționare, astfel încât procesele verbale să fie transmise automat proprietarilor vehiculelor.

Citește și: Încă un accident în Capitală, după ce o mămică a fost spulberată pe trecerea de pietoni! Locul pare blestemat

Citeste si: BREAKING NEWS! A MURIT preotul Ciprian Necula!- kanald.ro

Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu Poliția Rutieră, a prezentat marți proiectul „Siguranță în trafic”, care include o serie de modificări semnificative ale legislației rutiere. Scopul acestora este de a crește siguranța pe drumuri, de a reduce cheltuielile și de a face mai eficientă activitatea agenților de circulație. 

Una dintre schimbările esențiale propuse vizează introducerea sistemului de măsurare a vitezei medii pe anumite tronsoane de drum, prin calcularea timpului necesar unui vehicul pentru a parcurge distanța respectivă.

Acest mecanism, deja utilizat cu succes în țări precum Austria, Olanda, Spania și Bulgaria, a început să fie implementat și în România, având va obiectiv principal descurajarea depășirilor de viteză și creșterea siguranței rutiere.

Se introduc procesele verbale digitalizate

Digitalizarea proceselor verbale reprezintă o altă măsură importantă. În situația în care proprietarul autovehiculului era și cel care conducea, acesta va primi procesul verbal direct și îl va putea valida online, fără formalități suplimentare.

Când proprietarul nu se află la volan, are opțiunea de a indica digital persoana care conducea vehiculul la momentul contravenției, iar procesul devine automat nul dacă informațiile furnizate sunt incomplete sau incorecte.

Citește și: Spitalul unde este internată fetița spulberată pe trecerea de pietoni alături de mama sa reacționează după accident! Vestea momentului despre starea micuței de doi ani

Se propune și simplificarea sancțiunilor pentru oprirea sau parcarea neregulamentară. Astfel, procesul verbal va fi transmis direct proprietarului vehiculului, fără aplicarea punctelor de penalizare sau proceduri complicate, cum ar fi lipirea de autocolante pe parbriz.

Totodată, valabilitatea permiselor de conducere va fi ajustată în funcție de verificările medicale și de codurile de restricție. De exemplu, codul 78, destinat celor care au obținut permisul pe cutie automată, interzice conducerea vehiculelor cu cutie manuală. 

Pentru a depista pericolele care nu pot fi surprinse de sistemele automatizate, precum consumul de alcool sau droguri la volan, Poliția Rutieră va crește vizibilitatea și prezența în trafic. Potrivit autorităților, aceste acțiuni vor contribui la creșterea siguranței rutiere, vor aduce mai multă claritate în legislație și vor reduce costurile și birocrația pentru șoferi. 

Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!