
kanald.ro
Monica Macovei și motociclistul pe care l-a accidentat
Actualitate
Magistrații au luat decizia definitivă în cazul Monicăi Macovei, la doi ani după ce aceasta a acroșat un motociclist în trafic.
Fostul ministrul al Justiției și-a aflat pedeapsa după ce, în luna octombrie a anului 2022, în timp ce se afla la volanul mașinii sale, a intrat pe contrasens și a lovit din plin un motociclist, în Mangalia. În urma accidentului, bărbatul a rămas cu un handicap grav.
După doi ani, instanța a pronunțat sentința. Monica Macovei a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare, decizia fiind una definitivă. De asemenea, fostul ministru este obligat să presteze muncă în folosul comunităţii timp de de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București, arată
Imagine de la locul accidentului provocat de Monica Macovei
Ilie Constantin, motociclistul pe care fostul ministru al Justiției l-a accidentat la Mangalia, a trecut prin clipe cumplite după accident. A rămas cu un handicap, iar în urmă cu câteva luni făcea mărturisiri dureroase despre felul în care s-a schimbat viața lui după incidentul teribil.
„Sufăr și mai am de suferit destul. Din păcate, nu se vor rezolva problemele. Voi rămâne cu urmări grave. A fost greu de tot, nu cred că își poate închipui decât cineva care trece prin așa ceva. Preferam o altă variantă decât să sufăr atât de mult, nu vă spun care. Cred că toată lumea are aceeași părere despre astfel de oameni (n.r. Monica Macovei). Nu am vorbit cu ea până acum. Eu mi-am dat seama ce fel de om din momentul în care am fost accidentat și nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau mai trăiesc”,