
kanald.ro
Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr.
Vedete
Lavinia Pîrva a dezvăluit adevăratul motiv pentru care ea și Ștefan Bănică Jr. nu și-au mai dorit un alt copil.
Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. formează unul dintre cele mai îndrăgite și apreciate cupluri din showbiz. Fără doar și poate, cei doi se pot declara împliniți din toate punctele de vedere, întrucât se bucură de cariere de succes, dar și de minunata lor familie.
Chiar dacă de-a lungul anilor nu au oferit foarte multe detalii despre viața personală, recent vedeta și-a pus sufletul pe tavă și a vorbit despre rolul de mamă, dar și despre schimbările care s-au produs în viața sa.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, având împreună și un băiețel în vârstă de cinci ani și jumătate.
Invitată în cadrul podcastului moderat de Teo Trandafir, cântăreața a mărturisit că pentru ea a fost suficient un singur copil, dat fiind faptul că meseria de mămică nu este deloc una ușoară. Vedeta spune că acum are o mulțime de responsabilități, însă este de departe cea mai frumoasă etapă din viața sa.
„ La mine a fost clar, am zis că se oprește treaba, copilul meu este cât 3, nu mai este nevoie de altul. Cred că despre asta e vorba. Chiar am avut de curând o plecare în gașcă cu mai multe mămici, cu mai mulți copii și mi-am dat seama că e mult.
Așa spunea mama, că vei avea o grijă pe care o vei purta cu tine toată viață. Eu spuneam ce poate să fie. Și așa este. Acești cinci ani au fost extraordinari, am învățat foarte multe și de la el, m-am descoperit pe mine, am descoperit alte lucruri pe care nu le știam despre mine și, într-adevăr, așa este.
Când apare copilul, este o grijă pe care o ai cu tine toată viață, indiferent unde mergi și ce faci. Responsabilitatea este uriașă și da, a fi părinte este într-adevăr o meserie destul de grea ”, a spus Lavinia Pîrva, în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo”.
Lavinia Pîrva
Lavinia Pîrva a preferat să se ocupe singură de băiețelul lor și nu a apelat la ajutorul unei bone. Soția lui Ștefan Bănică Jr. spune că a avut ajutor din partea mamei sale atunci când Alexandru era foarte mic. Ulterior, această responsabilitate i-a revenit doar ei, ceea ce nu poate fi decât un motiv de mândrie. Cântăreața este fericită că a făcut această alegere și a creat o frumoasă conexiune cu cel mic.
„ Eu am ales să fiu cumva părinte cu normă întreagă și mi-am dorit foarte tare să stau lângă Alexandru de când s-a născut, fără bonă. Nu a fost să fie, nu am simțit, nu s-a legat. Nu consider neapărat că e un lucru rău sau un bun, din contră, e chiar ce trebuie, dar la mine nu a funcționat.
Am avut câteva încercări, dar nu a funcționat. M-a ajutat mama când Alexandru era foarte mic, dar după aceea singură. Am fost mereu cu el și sunt mândră de faptul că acum, la cinci ani jumătate, se vede, începe să prindă contur cam tot ce-am făcut în anii aceștia ”, a mai spus aceasta, potrivit sursei menționate anterior.
Lavinia Pîrva, alături de băiețelul ei