
kanald.ro
Vedete
Andrei, soțul lui Emily Burghelea, a vorbit pe Instagram despre momentele neplăcute prin care trece cu soția sa. Totul are legătura cu casa în care locuiesc.
Emily Burghelela are o comunitate generoasă de fani pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează frecvent legătura cu urmăritorii ei și îi ține la curent pe aceștia cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute. Ei bine, în aceeași situație se află și partenerul ei de viață, Andrei, care la rândul său este foarte activ în mediul online.
De curând, însă, cei doi soți se confruntă cu mari probleme, din cauza centralei din locuința lor, care s-a defectat, situația fiind cu atât mai complicată, căci nu au apă caldă.
Ei bine, dacă în trecut cea care își dorea să facă schimbări în ceea ce privește locuința era chiar Emily, care l-a convins pe soțul ei în urmă cu doar un an să se mute, acum Andrei mărturisește că el
„Acum îmi doresc eu să ne mutăm, nu pot să fac dush...”, a scris Andrei, soțul lui Emily Burghelea, pe pagina personală de Instagram.
Emily Burghelea și Andrei formează un cuplu deja de câțiva ani, iar blondina este foarte fericită alături de partenerul ei de viață, având numai cuvinte de laudă la adresa acestuia.
Chiar în urmă cu ceva timp, în cadrul unui interviu, tânăra a vorbit despre cum o susține Andrei în momentele grele, reușind astfel să treacă peste greutăți împreună.“Norocul meu este cu Andrei. Eu sunt de obicei veselă, dar, când mă vede puțin mai posomorâtă, imediat mă ia: “Ce s-a întâmplat? Ești OK?” Este foarte atent la treaba asta. Îi mulțumesc din suflet. Eu când pic într-o stare, nu mă exteriorizez. Eu nu vin să zic: “Mă simt nașpa! M-am enervat din cauza asta!”. Eu adun, dacă nu trec de faza aia, se adună și ajung să pic în depresie, așa cum am făcut și când eram însărcinată cu Amedea.
Emily Burghelea și Andrei