
kanald.ro
Nelu Tătaru
Actualitate
Fostul ministru al Sănătății a declarat că România se va mai confrunta cu încă două valuri pandemice, dacă campania de imunizare va merge la fel de prost.
Nelu Tătaru a făcut previziuni șocante despre viitorul României, în ceea ce privește evoluția pandemiei. Fostul ministru al Sănătății a declarat că țara noastră se poate aștepta la cel puțin încă două valuri ale crizei sanitare, dacă oamenii vor lua în continuare hotărârea de a nu se vaccina.
Invitat în cadrul unei emisuni, Nelu Tătaru a ținut să dezbată serios problema vaccinării din România și să atragă atenția asupra posibilității ca țara noastră să se mai confrunte cu încă două valuri pandemice, în situația actuală.
Nelu Tătaru
Fostul ministru al Sănătății a declarat că totul se află în mâinile cetățenilor și doar dorința acestora de a se imuniza poate scoate țara din criza sanitară și economică în care a intrat: "Cred că ar trebui să înțelegem că este un moment în care luăm o decizie – dacă această pandemie se termină sau vom trece un val patru cu foarte multe victime și vom aștepta un val cinci. O pandemie are un an jumătate-doi și ține 3-4 valuri. S-ar părea că noi vrem să facem o pandemie din 5-6 valuri. S-a terminat fiecare val în parte din care, dacă n-am învățat câte ceva, să știm că n-o să fim pregătiți nici la următorul.", a declarat Nelu Tătaru, în cadrul emisiunii la care a fost invitat.
Imagine cu caracter ilustrativ
Nelu Tătaru a tras un semnal de alarmă și în privința campaniei de promovare a vaccinării, de care s-a arătat total dezamăgit.
N-a fost așa. Din punctul meu de vedere, nu am fost destul de insistenți pe o campanie de vaccinare, n-am fost destul de insistenți să spunem că pandemia nu s-a terminat. Cel puțin patru valuri există. Trăim momentele în care n-am fost pregătiți nici de valul trei, nici de valul patru. Vă asigur că dacă noi nu conștientizăm acum, nu vom fi pregătiți nici de valul cinci. Urmează un val până vom fi toți imunizați, măcar 70%.", a mai adăugat fostul ministru al Sănătății, în cadrul aceleiași apariții tv.