kanald.ro
Nicoleta Voica și Ion Marin-Almăjan
Nicoleta Voica și Ion Marin-Almăjan
Vedete
Nicoleta Voica a devenit ținta criticilor după concertul aniversar pe care l-a susținut recent.
Nicoleta Voica este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară, dar se pare că timbrul ei vocal nu i-a impresionat pe toți românii. După ce, recent, a sărbătorit 50 de ani de carieră artistică printr-un concert important, cântăreața a primit critici dure, la care nimeni nu se aștepta.
Nicoleta Voica a intrat în vizorul poetului Ion Marin-Almăjan, imediat după ce a susținut concertul aniversar, având alături, pe scenă, mai mulți colegi de-ai săi de breaslă.
Ion Marin-Almăjan este de părere că folclorista a vrut să domine întregul concert, chiar dacă erau invitați și alți cântăreți.
„ Nicoleta Voica, considerată o mare interpretă de muzică populară din Banat, își sărbătorea cu acest prilej 50 de ani de activitatea artistică. Dacă la ultima emisiune, în care a fost sărbătorită Florica Bradu, aceasta a lăsat oaspeții să cânte în voia lor, intervenind odată sau de două ori, nu același lucru s-a întâmplat aseară. Doamna Nicoleta Voica a ținut să domine spectacolul, deși nu realizează și probabil că nimeni nu a avut curajul să-i spună, că vocea ei îngroșată nu mai duce melodia pe firul ei original, ci o strâmbă. Nicoleta Voica a fost însoțită de Ansamblul Timișul care și el a avut interprete modeste, fără relevanță artistică”, a transmis poetul, conform Starpopular.ro.
Nicoleta Voica
Poetul nu s-a oprit aici și a comparat-o pe cântăreața de muzică populară cu alte nume sonore din folclor. Ion Marin-Almăjan consideră că Nicoleta Voica nu s-a ridicat, nici în tinerețe, la nivelul Anei Munteanu, de exemplu, o cunoscută soprană din Banat, deși s-a bucurat întotdeauna de aprecierea publicului.
În plus, în ceea ce privește spectacolul, omul de cultură a folosit cuvinte extrem de dure.
„După aceste considerații aș vrea să reamintesc cunoscătorilor și iubitorilor de muzică populară din Banat, că în partea lui muntoasă acesta a avut interprete de mare valoare, în general soprane. Și Ana Pacatiuș și Ana Munteanu au fost soprane în tinerețea lor iar doina, cea mai dumnezeiască dintre creațiile noastre se ridica până la tăriile Cerului, bucurându-i pe îngeri și cred că și pe Doamne-Doamne. (...) Oricum, nici în tinerețea dânsei, doamna Nicoleta Voica (prin tată moldoveancă, prin nu mai știu cine olteancă, după cum a mărturisit aseară) nu a avut timbrul vocii celorlalte doamne amintite deja, deși de succes la public s-a bucurat.
Spectacolul de aseară a avut, după părerea mea, ceva jalnic, în primul rând pentru că vocea sărbătoritei nu mi era ce a fost odată, nu mai putea urca pe măsura melodiei. Cu toate că uriașa interpretă Sofia Vicoveanca și-a dat chiar și la vârsta de acum, întreaga măsură, poate că mai mulți interpreți din alte zone ale țării ar fi făcut sărbătorirea doamne Nicoleta Voica ceva mai stimabilă, iar Banatul ar fi ieșit cu fața mai curată”, a mai spus Ion Marin-Almăjan.