kanald.ro
Vedete
Nicușor Dan, totul despre relația cu copiii săi! Ce fel de tată este primarul general al Capitalei: „E important să simtă că există niște limite”
Nicușor Dan i-a spsu lui Denise Rifai ce fel de tată este pentru copiii lui.
Nicușor Dan este de formație matematician și a renunțat la o carieră promițătoare în domeniu pentru a se dedica unor acțiuni civice, iar în 2008 a pus bazele celebrei asociații “Salvați Bucureștiul”. În 2015, acesta și-a înființat propriul partid USB, care ulterior a devenit USR, și a candidat de 3 ori consecutiv la primăria municipiului București. În prezent, Nicușor Dan este primar general al Capitalei și și-a anunțat candidatura la alegerile din acest an pentru aceeași funcție.
Ce relație are Nicușor Dan cu copiii lui?
Nicușor Dan este destul de discret în ceea ce privește viața sa de familie, însă, invitat în emisiunea moderată de Denise Rifai, „40 de întrebări”, edilul Capitalei a vorbit deschis despre relația pe care o are cu copiii lui și ce fel de părinte este.
„În anumite momente sunt un tată cu autoritate, pentru că e important ca copilul să simtă că există niște limite, dar în jocul copilului. Ce cred eu din această experiență, cred că trebuie să îi dai copilului încredere, să nu îi spui că greșește, decât când greșește evident, să îl iei în serios, inclusiv când ne jucăm și să simtă că ești lângă el. Asta încerc să compensez, cumva am confirmarea că se bucură foarte tare când mă văd. Deci, lipsește timpul, îmi pare rău că nu am mai mult timp cu ei, dar în schimb, când suntem împreună, simt că e intens și atunci cumva sunt mulțumit. În orice caz, sunt foarte mulțumit cu copiii ăștia doi.”, a precizat Nicușor Dan, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Cum s-a cunoscut Nicușor Dan cu actuala sa soție?
Nicușor Dan are și o frumoasă poveste de dragoste cu actuala sa parteneră de viață.
“Ne-am cunoscut în anul 2005, pe vremea când eu eram studentă în București, la Geografie. Îmi aduc aminte că se terminase sesiunea de examene, aveam bilet să mă întorc acasă, dar chiar în ziua aceea s-a întors o prietenă ce fusese plecată cu bursă Erasmus în Franța. Am renunțat să mă mai întorc acasă și am ieșit cu mai mulți prieteni.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!