Noi detalii despre polițistul care a omorât-o pe Raisa pe trecerea de pietoni! Agentul avea doar două luni de pregătire

Agentul de poliție, în vârstă de 27 de ani, făcuse doar două luni de pregătire înainte de a îmbrăca uniforma.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Agentul de poliție gonea cu viteză mare în zona de Nord a Capitalei, mai exact pe strada Laminatorului. Nu se afla în nicio misiune urgentă, însă avea semnalele luminoase pornite. Raisa și prietena ei se întorceau de la școală, iar în jurul orei 13:30 au traversat strada pe trecerea de pietoni.

Imaginile de pe camerele de supraveghere le surprinde pe cele două fete cum se țin de mână și se uită în stânga și în dreapta de mai multe ori înainte de a pune piciorul pe zebră. După câțiva pași realizează că pericolul se apropie cu repeziciune de ele și încearcă să fugă pe partea cealaltă pentru a se salva, însă nu au nicio șansă. 

Autospeciala poliției le izbește din plin, iar una dintre fetițe este aruncată lângă bordură, dar reușește să se ridice singură, Raisa, însă, nu a fost la fel de norocoasă. A fost luată pe capotă pentru încă 50 de metri, abia atunci agentul de poliție a pus frână iar micuța s-a prăbușit pe carosabil. Copila a murit în urma impactului deosebit de violent. La iveală au ieșit noi detalii despre bărbatul care a omorât-o pe cea mică și a lovit-o pe prietena ei.

 

Noi informații despre polițistul care a ucis-o pe Raisa și a băgat-o în spital pe colega ei 

Din primele detalii, acesta fusese angajat la Secția 5 de poliție în 2017 și avea permise de conducere eliberat de Marea Britanie. Acum, în spațiul public au apărut noi informații legate de agentul de poliție. Se pare că acesta a lucrat în Anglia înainte de a fi încadrat la Poliția Română din sursă externă. Mai mult, conform antena3.ro, bărbatul, în vârstă de 27 de ani, ar fi avut doar două luni de pregătire înainte de a îmbrăca uniforma de polițist și a se pune în slujba cetățenilor. 

Citeste si: Vestea tristă a dimineții. Din păcate, e vorba despre Camelia Mitoșeru...- bzi.ro

Citeste si: Polițistul care a lovit-o pe Raisa se afla sau nu în misiune? Reacția șefului Poliției Capitalei: „Nimic din ceea ce spunem sau facem nu o readuce la viață”

După accidentul rutier grav pe care l-a provocat cu autospeciala de poliție, acesta a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, iar procuorii, alături de colegii lui de

breaslă continuă cercetările pentru a stabili cu exactitatea circumstanțele producerii tragediei. Se așteaptă rezultatele expertizei mașinii pe care acesta o conducea și rezultatele necropsiei Raisei. 

Citeste si: Unchiul Raisei, copila ucisă în accidentul provocat de agentul de poliție, face dezvăluiri noi: „Îi era foarte frică de mașini, foarte frică de trecerea de pietoni”

  „Având în vedere măsura dispusă de către procurorul de caz, conform statutului polițistului, în calitate de șef al Poliției Capitalei, am dispus retragerea de pe funcție și punerea lucrătorului la dispoziție”, declară șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies