
kanald.ro
Accident Raisa
Actualitate
Au ieșit la iveală noi probe în cazul morții Raisei! O șoferiță a surprins tragicul moment cu o cameră de bord!
Ies la iveală noi probe în cazul micuței Raisa, copila omorâtă în timp de traversa pe trecerea de pietoni, de o autospecială de poliție. O șoferiță, care conducea un autoturism ce se afla în spatele mașinii de poliție, a surprins tragicul accident cu o cameră de bord. Familiile celor doua copile sunt cele care au descoperit-o pe șoferița respectivă, un martor de care anchetatorii nu știau.
„ Imaginile ar urma să ne parvină şi nouă săptămâna aceasta, o să le prezentăm procurorului şi o să cerem inclusiv audierea ei”, a declarant Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia Raisei, notează RTV.
Mașina de poliție a fost dusă la expertiză, miercuri, iar agentul de poliție s-a prezentat, din nou, în fața anchetatorilor.
Accident Raisa
Marina, fetița care a scăpat cu viață din tragicul accident, vrea să vorbească cu anchetatorii și să ajute la aflarea adevărului. Avocatul familiei Raisei susține că fetița vrea să discute cu procurorul despre ce s-a întâmplat.
"Deocamdată eu nu am vorbit cu Marina, dar urmează, pentru că vrea să ajute, vrea să se implice în aflarea adevărului. Chiar susține că vrea să vorbească cu procurorul și să spună ce s-a întâmplat în momentul accidentului.", a declarat în exclusivitate pentru WOWbiz, avocatul Adrian Cuculis.Marina
De altfel, avocatul susține că mai este un martor important, care trebuie audiat. ”Mai este încă un martor, cred eu, foarte important, pe care l-am identificat în urma audierii pe care am avut-o săptămâna trecută cu inculpatul Popescu, respectiv acel coleg care l-a dezbrăcat pe Popescu şi a schimbat geaca cu el. Acest coleg este de la Secţia 5, martorul respectiv, şi trebuie să vină să dea declaraţii de ce a făcut gestul acesta”, a spus, joi, avocatul Adrian Cuculis.