Alexia Eram și Mario Fresh

Vedete

„Nu mă mai întrebați de căsătorie și copil” Alexia Eram a vorbit sincer despre relație, la scurt timp după ce ea și Mario Fresh au împlinit șase ani împreună

Dacă până acum vorbea cu entuziasm despre planurile de viitor pe care cu Mario Fresh, în ultimul interviu Alexia Eram a surprins pe toată lumea.

Alexia Eram și Mario Fresh formează unul dintre cele mai apreciate și urmărite cupluri din showbiz-ul autohton. Chiar dacă încă foarte tineri, de-a lungul acestor ani nu s-au sfiit să vorbească despre viitorul relației lor, iar planurile pe care și le făcuseră erau cât se poate de serioase.

Nu de puține ori, atât fiica Andreei Esca, dar și îndrăgitul artist au vorbit despre planurile lor în ceea ce privește întemeierea familiei. Astfel că prioritățile peste câțiva ani pentru cei doi vor fi căsătoria și copilul.

Însă toată lumea a rămas fără cuvinte după ultimele declarații ale Alexiei Eram. 

Citeste si: Motivul pentru care Mariana Moculescu a ales, în cele din urmă, să își facă simțită prezența la priveghiul lui Horia Moculescu! A fost dezvăluit chiar de ea: "Destinul și-a urmat cursul!"- kfetele.ro

Alexia Eram și Mario Fresh [Sursa foto: Instagram]

Alexia Eram dă totul peste cap! Ea și Mario Fresh și-au schimbat planurile de viitor? „Nu mă mai întrebați de căsătorie și copil”

Sunt, fără doar și poate, una dintre cele mai iubite și urmărite cupluri din lumea mondenă, iar fanii lor abia așteaptă să vadă care va fi următorul pas al relației. Cu siguranță, nu căsătoria și copilul, cel puțin pentru moment, spune Alexia Eram în cel mai recent interviu acordat.

Citeste si: Sara a fost condusă pe ultimul drum! Imagini dureroase de la înmormântarea fetiței care s-a stins din viață într-o clinică dentară. Sute de persoane au fost prezente- kanald.ro

Citeste si: Mario Fresh, petrecere surpriză la miezul nopții, la împlinirea a 23 de ani. Ce mesaj i-a transmis iubita sa, Alexia Eram: „Te iubesc la nebunia infinitului”

Declarația fiicei Andreei Esca vine la scurt timp după ce ea și artistul au împlinit șase ani de relație, timp în care nu de puține ori au dezvăluit în presă că vor să-și întemeieze o familie. Tânăra vedetă spune că nu vrea să forțeze cele două momente și așteaptă ca timpul să le pună în ordine pe toate. 

„Nu mă mai întrebați de căsătorie și copil pentru că suntem foarte tineri! Când o să se întâmple, o să se întâmple!”, a declarat Alexia Eram pentru Ciao.ro

Citeste si: Motivul pentru care Mariana Moculescu a ales, în cele din urmă, să își facă simțită prezența la priveghiul lui Horia Moculescu! A fost dezvăluit chiar de ea: "Destinul și-a urmat cursul!"- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: O îndrăgită cântăreață a facut DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro

Alexia Eram și Mario Fresh [Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Alexia Eram, totul despre cât câștigă Andreea Esca lunar! Tânăra a dat tot in casă: „Jur că...”

Să nu vă gândiți că sunt probleme între ea și Mario Fresh, căci vă înșelați amarnic. Fiica Andreei Esca se poate lăuda cu o relație care merge numai lapte și miere. Se pare că ea și Mario Fresh se înțeleg mai bine ca niciodată și se bucură din plin de fiecare momente pe care îl petrec în compania celuilalt: „Foarte bună! (n. red. despre cum merge relația ei cu Mario Fresh) Ca întotdeauna!”, a mai spus tânăra pentru sursa menționată mai sus.