
kanald.ro
Andia
Vedete
Andia a vorbit fără perdea despre începuturile sale în cariera muzicală și modul în care și-a trăit copilăria. Iată mărturisirile neștiute făcute de artistă acum!
Andia este de departe una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de la noi din țară. Frumoasa blondină s-a bucurat din plin de popularitate în urmă cu câțiva ani, iar din acel moment a reușit să scoată hit după hit. Melodiile sale sunt ascultate de un număr impresionant de oameni, care o urmăresc cu drag de fiecare dată. Deși a devenit una dintre cele mai ascultate voci de la noi din țară, puțini oameni știu cum au fost începuturile artistei în carieră, dar și detalii personale din viața sa.
În cadrul unui interviu recent, Andia a vorbit cu sinceritate despre începutul carierei sale, pe care nu foarte mulți oameni îl cunosc. Ei bine, artista se bucură acum de un succes colosal, însă până să ajungă la rezultatele dorite a depus eforturi considerabile. Deși a știut mereu că o să facă muzică, însă nu știa ce implică domeniul artistic. Cu toate acestea, după ce a terminat studiile de licență în Iași, cântăreața a venit la master în București, unde a conștientizat și mai mult că ea trebuie să se apuce de muzică.
Acestea fiind spuse, nu a mai stat pe gânduri, iar din acel moment a început să își pună bazele carierei de succes pe care o are acum, la vârsta de 26 de ani.„Am plecat din satul Recea, am fost pe la facultate prin Iași, după care m-am dus la master la București. Dar când Andia a ajuns la master la București, ea știa că vrea să facă muzică, ăsta a fost și motivul pentru care s-a mutat în București.
Eu tot timpul mi-am dorit să fac muzică, dar nu știam exact în ce mă bag. Nici când am ajuns în București nu știam la ce să mă aștept. Știam doar că fac muzică, atâta tot. Știam că mă duc în studio, știam că vreau să am piese super bune, să ofer calitate, am voce frumoasă, «hai, să îi dăm drumul». Dar ce s-a întâmplat după, nimeni nu știe până n-ajungi să faci acel lucru.”
Andia, în timpul unui concert
În cadrul aceluiași interviu, frumoasa blondină a vorbit și despre copilăria sa, pe care a trăit-o cu mult drag, deși a fost cu greutăți și neajunsuri. Ei bine, artista a trăit la țară, acolo unde a avut parte de multe lucruri memorabile și care au făcut-o să devină omul de azi, așa cum chiar ea a confirmat. Deși momentele grele au existat, pentru cântăreață a contat mai mult faptul că a putut să vadă cum e viața reală, de fapt. Cât despre gafele din copilărie, vedeta mărturisește că era certată de mama sa atunci când pleca de acasă dimineața și uita să se întoarcă până seara.
„Am trăit la țară, cu de toate a fost. Eu când mă gândesc, e extraordinar de multă nostalgie și îmi amintesc cu mare drag, pentru că pentru mine sunt clipe de realitate. Pe mine ele m-au făcut să pot acum să asimilez și să fiu la fel de reală și sper eu că plină de modestie, pentru că am trăit și am văzut realitatea. Am văzut ce se întâmplă, am văzut viața de sat. Acolo e o comunitate, ești cumva păzit de viața cotidiană, de viața de oraș. Timpul stă în loc, chiar dacă îl mai uiți. Că eu dacă plecam de dimineață, uitam să mai vin acasă. Și când veneam acasă, să vezi ceartă cu mama! Era «unde ai fost, Diana?», că nu erau telefoane atunci.”, a mai spus Andia, pentru aceeași sursă menționată mai sus.
Andia, la filmarea unui videoclip