kanald.ro
Stiri
O bătrână de 61 de ani din Baia Mare a fost agresată de un angajat de la salubritate! Ce au descoperit oamenii legii?
Informații cu un puternic impact emoțional vin de la Baia Mare! O bătrână a fost bătută cu bestialitate.
Un caz de-a dreptul șocant a avut loc la Baia Mare, acolo unde o femeie în vârstă a fost lovită de un angajat de la salubritate. Motivul este unul de-a dreptul halucinant.
Bătrâna, din Finteușu Mic, a plecat să caute de mâncare printre gunoaie, pentru că nu avea ce să pună pe masă. Ea s-a oprit la primul tomberon pe care l-a văzut în fața ochilor, iar acolo a ajuns să fie bătută crunt de un angajat de la salubritate.
Caz șocant la Baia Mare.
Cum se simte femeie în urma bătăii primite
După ce a fost bătută cu bestialitate, femeia a fost lăsată să zacă în stradă. Ea a fost găsită de mai mulți trecători care au sunat imediat la 112. Echipajul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a ajuns la fața locului și i-a acordat femeii primul ajutor. Medicii au observat leziunile accentuate și astfel și-au dat seama că femeia a fost victima unei agresiuni și au alertat polițiștii.
Bătrâna le-a zis oamenilor legi, cu ultimele puteri, că a fost bătută de către un angajat de la salubritate, pentru simplul fapt că îşi căuta ceva de mâncare prin gunoi. Polițiștii l-au identificat pe agresorul ei și au deschis un dosar penal pe numele acestuia.
Ce au transmis oamenii legii în acest caz
Victima, în vârstă de 61 de ani, se află la spital în aceste momente pentru a primi îngrijiri de specialitate.
„Astăzi, 20 octombrie, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi fost agresată. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, o femeie de 61 de ani din Finteușu Mic ar fi fost agresată pe strada Constantin Brâncoveanu de un bărbat în vârstă de 56 de ani din Baia Mare.
Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii de lovire sau alte violențe.”, se arată în comunicatul transmis de oamenii legii.