
kanald.ro
Imagine de la locul incendiului
Evenimente
Un bărbat a murit carbonizat după ce casa în care se afla a luat foc.
Tragedie în comuna Mărgău, din județul Cluj. Un incendiu violent a izbucnit la o casă din localitate, marți, în data de 7 octombrie. Flăcările au cuprins locuința în jurul orei 17 și s-au extins rapid la întregul imobil. Un bărbat de 75 de ani a fost găsit fără viață.
Imagine cu caracter ilustrativ
La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de pompieri, care au intervenit pentru lichidarea focului ce a afectat o suprafață de 50 de metri.
Pompierii au început operațiunile de căutare și salvare și au descoperit în locuință un bărbat în vârstă de 75 de ani. Au reușit să îl scoată din casă, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Victimei de 75 de ani i-a fost constatat decesul, aceasta fiind carbonizată în incendiul care i-a cuprins locuința. Echipajele de pompieri au lichidat flăcările și au transmis că, cel mai probabil, totul ar fi pornit de la o sobă improvizată în interiorul casei.