
kanald.ro
Stiri
Contabila Primăriei Poboru, din judeţul Olt, a fost împuşcată în braţ, vineri seara, de soţul său, cu o armă de vânătoare.
Primarul din localitate a declarat, pentru MEDIAFAX, că totul s-a întâmplat accidental, în timp ce bărbatul de 30 de ani curăţa arma.
Potrivit primarului comunei Poboru, Iulian Bărăscu, incidentul a avut loc vineri seara, în casa celor doi tineri.
Femeia de 29 de ani a fost transportată de urgenţă la spitalul din Slatina.
"Eu sunt la faţa locului, cu Poliţia, la casă, unde se pare că s-a întâmplat. Sunt şocat. E ca şi fata mea, aşa o consider, o fată care mi-a câştigat tot respectul, după aproape un an de zile de când e angajată la primărie.
Femeia a fost dusă la spital, unde medicii au dus-o direct în sala de operaţie. Femeia este rănită în porţiunea dintre cot şi umăr, iar chirurgii încearcă să îi salveze femeii mâna.
Citeste si: O puştoaică de 17 ani şi un bătrân de 83 au murit din cauza gripei! Numărul total al deceselor: 97
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
"Am fost sesizaţi prin 112 de către un bărbat, din comuna Poboru, despre faptul că o femeie sângerează în zona umărului.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.